VIDEO – Ruxandra Cibu Deaconu propune un regulament nou pentru închirierea spațiilor școlare de către cluburile sportive

Ruxandra Cibu Deaconu, a prezentat joi, 20 noiembrie, un amplu proiect de Hotărâre de Consiliu Local care ar putea schimba modul în care cluburile sportive din municipiu accesează sălile și terenurile școlare. Inițiativa vizează adoptarea unui regulament clar și transparent pentru închirierea temporară a spațiilor aflate în administrarea unităților de învățământ din Sibiu, în afara programului școlar.

Senatoarea USR Sibiu a explicat că sportul pentru copii și tineret este unul dintre domeniile pe care le-a asumat ca prioritare în mandatul său de senator, alături de sănătate. Aceasta a precizat că proiectul a fost conturat în urma a numeroase discuții cu reprezentanții comunității sportive:

„Proiectul pe care vi-l prezint a rezultat în urma mai multor întâlniri la nivel local. A fost o muncă de mai bine de șase luni, pentru că nici cluburile sportive nu aveau neapărat o idee precisă despre cum ar trebui să arate un astfel de regulament. Ei au spus ce ar vrea, ce au nevoie, au negociat între ele, fiecare având particularități – cele de drept public au un regim, cele de drept privat altul.”

Potrivit proiectului, școlile vor putea închiria săli, terenuri și alte spații disponibile către cluburi sportive, unități de învățământ private, asociații culturale sau educaționale și alte entități, cu condiția ca activitățile școlare să rămână prioritare. Pentru închirierea pe termen lung se va organiza licitație publică, iar pentru utilizări ocazionale se va putea recurge la încredințare directă.
În plus, cluburile sportive de drept public ar urma să beneficieze de acces gratuit, plătind doar cheltuielile de întreținere.

Senatoarea a insistat asupra caracterului public al infrastructurii școlare:
„Școlile sunt finanțate din banii tuturor sibienilor și sunt un bun public. Părerea mea sinceră este că nu ar trebui să existe refuzuri nejustificate, atâta timp cât activitatea nu afectează procesul de învățământ.”

Regulamentul prevede, de asemenea, un recensământ detaliat al tuturor spațiilor disponibile, care ar trebui publicat pe site-ul Primăriei Sibiu, astfel încât cluburile să știe exact ce pot închiria, în ce condiții și cu ce dotări.

Proiectul a fost transmis Primăriei Sibiu și a intrat deja în analiza aparatului administrativ. Cibu Deaconu spune că a discutat personal cu primarul Astrid Fodor și că a primit confirmarea că documentul a fost preluat pentru evaluare.

Întrebată dacă se teme că anumite grupuri politice sau consilieri locali ar putea vota împotrivă sau s-ar putea abține, senatoarea a răspuns ferm: „Mă gândesc că nu există consilier local, ales local sau parlamentar care să nu susțină sportul pentru copii și tineret. Suntem cu toții de acord că România pierde sportivi pentru că nu aduce suficienți copii în sălile de sport, baza de selecție este mult diminuată. Mă îndoiesc sincer că vor fi consilieri care să spună că acest demers nu este necesar.”

Ea a subliniat că proiectul nu este unul politic, ci unul comunitar: un instrument prin care copiii și tinerii din Sibiu să poată avea acces real la infrastructura sportivă deja existentă.

Comentariile sunt închise.