VIDEO – Valentin Ivan, despre aleșii care își pierd mandatele în urma noilor prevederi de integritate: „Nu este posibil ca o lege adoptată astăzi să aibă aplicare pentru trecut”
Peste 50 de persoane aflate sub interdicție își vor pierde mandatul sau funcția după intrarea în vigoare a legii privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, potrivit informațiilor transmise de Agenția Națională de Integritate.
Printre cei vizați se află și zece primari din mai multe județe ale țării. Șase dintre aceștia sunt membri PSD, trei sunt membri PNL, iar unul este independent. Pe listă se află și primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, membru USR. În aceeași situație se află și viceprimarul PNL al comunei Daia, județul Giurgiu, Ghidănac Fănel.
Lista primarilor menționați este următoarea:
- Mihai Blejan – primar, comuna Scundu, județul Vâlcea – PSD
- Adrian Torma – primar, orașul Moldova Nouă, județul Caraș-Severin – PSD
- Duma Ovidiu Marius – primar, orașul Ardud, județul Satu Mare – PNL
- Ion Banzea – primar, comuna Poienarii de Muscel, județul Argeș – PNL
- Victor Prodan – primar, orașul Ungheni, județul Mureș – independent
- Ion Andone – primar, orașul Târgu Bujor, județul Galați – PSD
- Dumitru Vintilă – primar, comuna Drăgușeni, județul Galați – PSD
- Petre Pârvu – primar, orașul Zimnicea, județul Teleorman – PSD
- Ionuț Lucian Dima – primar, comuna Coteana, județul Olt – PSD
- Dominic Fritz – primar, municipiul Timișoara, județul Timiș – USR
Subiectul a fost abordat și în cadrul unei conferințe de presă, unde reporterul nostru l-a întrebat pe Valentin Ivan, vicepreședinte al Asociației Comunelor din România și primarul comunei Sadu, despre situația aleșilor locali afectați de noile prevederi.
Ivan susține că, încă de la începutul controversei privind eventualele incompatibilități ale aleșilor locali, le-a transmis colegilor să nu ia decizii pripite și să aștepte clarificări instituționale.
„Cred că am fost singurul care, printr-o notă de clarificare pe care le-am trimis-o colegilor, le-am spus să nu se grăbească atunci când a venit acel vuiet al presei cu privire la incompatibilitățile constatate deja, în special în cazul consilierilor locali.
Le-am spus să stea liniștiți, pentru că, din toate interpretările și asimilările existente, eu puteam, nu să le garantez, dar puteam să le spun că nu sunt incompatibili la acel moment. Dacă era nevoie de o clarificare, aceasta trebuia făcută printr-o notă de relație instituțională, care, până la urmă, a venit și din partea Prefecturii, și din partea ANI.
Situația a fost confuză, dar a fost reglementată prin acel amendament și prin inițiativa legislativă care a fost adoptată în 48 de ore pentru a clarifica această situație”, a declarat Valentin Ivan.
Primarul comunei Sadu consideră însă că problema ridică o chestiune mai profundă, legată de unul dintre principiile fundamentale ale dreptului: neretroactivitatea legii.
„Eu nu sunt de acord ca, indiferent că este vorba despre legea integrității, despre incompatibilități sau despre conflicte de interese, aceasta să încalce un principiu de drept fundamental, și anume principiul neretroactivității.
Nu este posibil ca o lege adoptată astăzi să aibă aplicare pentru trecut. Este un principiu european, este un principiu de drept pe care, în presă, îl analizați și dumneavoastră. Nu are cum!”, a afirmat Valentin Ivan.
În opinia sa, legislația privind incompatibilitățile și conflictele de interese ar trebui să fie mai clară și să elimine posibilitatea unor interpretări diferite atunci când sunt analizate situații concrete din administrația publică.
„Părerea mea este că situația conflictelor de interese și a incompatibilităților ar trebui reglementată printr-o lege simplă și clară, care să nu mai lase unde de interpretare și loc de asimilări.
Pentru că, dacă noi mergem pe principii de asimilare, adică să asimilăm o funcție cu un caz particularizat la nivelul unei autorități publice sau al unei instituții, de acolo se poate naște un fenomen de bumerang, iar acesta să aibă un efect de domino.”
Valentin Ivan atrage atenția și asupra posibilității ca această situație să ajungă în instanțele europene și susține că, într-un eventual demers la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prevederile legii ar putea fi puse sub semnul întrebării.
„Părerea mea este că, dacă va fi o acțiune la CEDO, această lege, cu siguranță, va fi anihilată și, din păcate, efectele ei produse deja prin aplicare nu vor mai putea fi înlăturate.”
Primarul din Sadu spune că autoritățile trebuie să fie foarte atente atunci când elaborează și aplică norme care produc efecte asupra mandatelor aleșilor locali.
„Cred că va trebui să fim foarte atenți la respectarea principiilor de drept, atât europene, cât și naționale, cu privire la principiile de drept european”, a mai spus Valentin Ivan.
Declarația vine într-un moment în care modificările legislative din domeniul integrității au generat numeroase discuții în administrația publică, în special în ceea ce privește situațiile de incompatibilitate și efectele pe care noile prevederi le pot produce asupra mandatelor deja dobândite.
Pentru reprezentanții administrației locale, miza nu este doar una politică, ci și una juridică: unde se termină necesitatea de a respecta regulile de integritate și unde începe obligația statului de a respecta principiile fundamentale ale dreptului, inclusiv cel al neretroactivității.
Iar Valentin Ivan susține că tocmai lipsa unor prevederi suficient de clare poate genera, în timp, noi situații de incertitudine pentru aleșii locali și pentru administrațiile pe care le conduc.

Comentariile sunt închise.