Let’s do it România și Ziua Națională a Muntelui au fost marcate printr-o acțiune amplă de curățenie în comuna Sadu. Peste 120 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Samuel Micu” din Sadu însoțiți de cadre didactice, angajați ai Primăriei Sadu, angajați ai ocolului Silvic și voluntari au curățat și igienizat străzile din sat și Valea Sadului.
„Am constatat cu bucurie ca anul acesta cantitățile de gunoaie ridicate au fost mai mici față de acțiunile realizate in anii trecuți. Vă mulțumim tuturor pentru participare!”, transmit reprezentanții Primăriei comunei Sadu.
„Tot mai puține deșeuri aruncate pe frumoasa Vale a Sadului, fapt ce ne face să credem că respectul față de natură este tot mai mare. Împreună cu elevii Școlii Gimnaziale Samuil – Micu, colegii din Primărie și de la Ocolul Silvic, am făcut o acțiune civică de igienizare a pitorescului Văii.”, a spus Valentin Ivan, primarul comunei Sadu.
![]()
Comentariile sunt închise.