VIDEO – Vlad Gheorghe, Partidul DREPT: Nu ne dorim și nici nu vom face vreo alianță cu PSD sau cu AUR

Partidul DREPT, proaspăt înființat, a intrat în cursa pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie. Fostul eurodeputat Vlad Gheorghe spune că formațiunea este o platformă, conceptul fiind acela de partid deschis. Acesta a anunțat recent, la Sibiu, în cadrul unei conferințe de presă la care au participat și candidații DREPȚI din Sibiu, Marius Vulcan și Elena Lotrean, că partidul pe care l-a fondat nu va intra în alianță cu PSD sau AUR.

PUBLICITATE

Publicitate

„Nu ne dorim și nici nu vom face vreo alianță cu PSD sau cu AUR. Vrem ca Parlamentul viitor să fie cât mai divers, ne dorim să intre cât mai multe partide noi pentru a forma o coaliție care să reprezinte cât mai bine cetățenii români. O astfel de alianță ar exprima punctele de vedere ale cât mai multor categorii sociale. În opinia mea, am putea colabora cu cât mai mulți actori politici noi, care nu au deprinderile celor care sunt acum în Parlament, mulți dintre ei aflându-se deja la al treilea mandat sau mai mult. Astfel, putem să desfășurăm proiecte noi, punctual, nu pe interese de grup”, a fost răspunsul dat de Vlad Gheorghe jurnaliștilor publicației noastre.

CMF: 11240046

PUBLICITATE

Publicitate

PUBLICITATE

Publicitate

Comentariile sunt închise.