Viitorii pompieri ai Mediașului, în tribune la concursurile ISU

Pentru elevii LTAS Mediaș, clasa a XII-a Științele Naturii intensiv Engleză, activitățile organizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu par să fie un veritabil magnet. După ce în primăvară axentiștii au participat la Ziua Porților Deschise, organizată de Detașamentul de Pompieri Mediaș, iată că joi, 22 septembrie, aceiași tineri s-au aflat în tribunele stadionului Gaz Metan Mediaș, dar nu pentru vreun meci de fotbal, ci pentru un concurs organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Căpitan Dumitru Croitoru”.
Este vorba de Etapa națională a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență, cu participarea a 12 servicii județene ISU. Pista stadionului Gaz Metan a găzduit probele de obstacole și de ștafetă pentru pompieri.
Deși vremea nu a fost cea mai favorabilă cu putință, elevii clasei a XII-a Științele Naturii intensiv Engleză, alături de dirigintele lor, domnul profesor Alexandru Nicula, au urmărit cu atenție desfășurarea probelor și au încurajat, cum era și firesc, pompierii din partea ISU Sibiu.
„O parte din axentiști iau în calcul o carieră viitoare în domeniul Situațiilor de Urgență, în condițiile în care meseria de pompier se transmite din generație în generație. Este și cazul Mădălinei Moga, al cărei tată, plutonierul adjutant Moga Roman, este implicat activ în cadrul Detașamentul de Pompieri Mediaș și care i-a transmis axentistei noastre „microbul” implicării în acțiuni specifice ISU. Etapa finală a Concursurilor Profesioniste pentru Situații de Urgență a avut loc în perioada 21-23 septembrie în locații din municipiul Sibiu și la stadionul Gaz Metan Mediaș.”, transmit reprezentanții LTAS Mediaș.
Urmăriți Sibiul în Imagini și pe Google News

Comentariile sunt închise.