Vlad Vasiu: „Sus pe muntele din Jina”, unul dintre cele mai vechi festivaluri din țară ne amintește cât de valoroase sunt obiceiurile străbune
„Sus pe muntele din Jina”, unul dintre cele mai vechi festivaluri din România a oferit din nou prilejul unei reîntâlniri cu valorile autentice ale satului românesc. Prezent la eveniment, vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Vlad Vasiu, a evidențiat rolul esențial al tradițiilor în conturarea identității culturale locale.
„Sus pe muntele din Jina, unul dintre cele mai vechi festivaluri din țară ne amintește cât de valoroase sunt obiceiurile străbune și cât de viu rămâne spiritul românesc în comunitățile din Mărginimea Sibiului”, a declarat Vlad Vasiu.
Acesta a subliniat că Consiliul Județean Sibiu susține în mod activ promovarea patrimoniului cultural și a identității locale, prin investiții în proiecte care sprijină atât comunitățile rurale, cât și dezvoltarea regională.
„Consiliul Județean Sibiu susține cu onoare aceste valori, investind în identitatea locală și în promovarea patrimoniului cultural al județului nostru”, a afirmat vicepreședintele CJ.
Totodată, Vlad Vasiu a anunțat semnarea unui contract de finanțare important pentru infrastructura județeană: modernizarea drumului DJ 106E, un traseu strategic care va lega zona Mărginimii de principalele căi de transport ale regiunii.
„Consiliul Județean Sibiu a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea DJ 106E, un drum strategic care conectează Mărginimea cu autostrada, aeroportul și restul țării”, a precizat el.
În opinia lui Vasiu, tradițiile și dezvoltarea nu sunt opuse, ci pot merge împreună, contribuind la un viitor durabil pentru județul Sibiu: „Tradițiile și dezvoltarea merg mână în mână în județul nostru”.

Comentariile sunt închise.