Vocea dramaturgilor ucraineni se aude la Sibiu, în prologul maratonului teatral „25 de ore de teatru non-stop”.
Urmăriți Sibiul în Imagini și pe Google News
BIS Teatru, prima și cea mai importantă companie independentă de teatru din Sibiu, s-a alăturat demersului internațional „Worldwide Ukrainian Play Readings Project”, inițiat de criticul de teatru de origine americană John Freedman, și dedică în întregime, acestui demers, prologul Maratonului teatral „25 de ore de teatru non-stop”. În acest context, vineri, 16 septembrie și sâmbătă, 17 septembrie 2022, între orele 17:00 și 22:00, în Parcul Astra din Sibiu, publicul poate auzi vocea puternică a tinerilor dramaturgi ucraineni, prin intermediul unei serii de lecturi publice susținute de nouă actori din Sibiu. „Vreau acasă”, „Dicționar de emoții pe timp de război”, „Copiii noștri”, „Țara mea”, „Sindromul supraviețuitorului”, „Să le spunem pe nume”, „Deportare de Maksim Kurocikin” și „Soldatul rus” sunt textele scrise de tineri dramaturgi ucraineni de când a început războiul și lecturate public în prologul Maratonului teatral „25 de ore de teatru non-stop”.
„Inițial am vrut să facem această acțiune la noi acasă, la Grădina Bis. Dar apoi am realizat că trebuie să ieșim între oameni, într-un spațiu public, să ducem mesajul acestor texte, să ducem mesajul nostru de solidaritate cu artiștii din Ucraina, cu toți oamenii din Ucraina. Exact asta vom face vineri și sâmbătă. Suntem curioși dacă oamenii se vor opri să asculte aceste texte, sau vor trece pur și simplu mai departe. Dacă reușim și să strângem ceva fonduri pentru tinerii artiști din Ucraina, cu atât mai bine. Important e să transmitem un mesaj ferm de solidaritate cu oamenii din Ucraina.” Claudiu Fălămaș, artist
Nouă actori din Sibiu dau voce textelor traduse de Raluca Rădulescu
Diana Cătănescu, Alexandra Roatiș, Ștefana Geleriu, Andrada Grosu, Claudiu Fălămaș, Dumitru Stegărescu, Anton Balint, Alin State și Viky Olar sunt cei nouă tineri actori din Sibiu care vor susține pe 16 și 17 septembrie 2022, în prologul Maratonului „25 de ore de teatru non-stop” o serie de lecturi publice din texte scrise de dramaturgi ucraineni și traduse de jurnalista și criticul de teatru Raluca Rădulescu. Toate textele lecturate au fost scrise după începerea războiului din Ucraina. Programul lecturilor publice va începe în fiecare zi la ora 17:00 și timp de cinci ore vor fi citite public următoarele piese de teatru:
Vreau acasă, de Oksana Savcenko
Dicționar de emoții pe timp de război, de Elena Astasieva
Copiii noștri, de Natalia Blok
Țara mea, de Liudmila Timoșenko
Sindromul supraviețuitorului de Andrii Bondarenko
Să le spunem pe nume de Tetiana Kițenko
Deportare de Maksim Kurocikin
Soldatul rus de Igor Bilit
Plantăm un măr de Irina Haret
Participarea la eveniment este gratuită, dar donațiile sunt încurajate. Toți banii strânși din donații, pe perioada celor două zile, vor fi redirecționați către tinerii dramaturgi din Ucraina.
„Nimic mai sinistru în natura umană decât puterea obișnuinței, abilitatea noastră de a ne adapta. În primele săptămâni ale invaziei am fost cu toții oripilați de crimele zilnice comise de armata rusă, de copiii și civilii suferinzi, de genocidul din Bucha și Irpin, de bombardarea teatrului din Mariupol în care se adăposteau civili nevinovați. Trec săptămânile, trec lunile, iar acest război devine parte din rutina noastră zilnică, o știre banală de seară digerată alături de o cină în fața televizorului. Consider că e datoria artiștilor să nu înceteze să (ne) pună oglinda în față, să ne reamintească prin mijloacele lor că în țara vecină mor oameni nevinovați. Gândul nostru merge către tinerii dramaturgi care au scris aceste texte, către toți oamenii de teatru din Ucraina al căror mod de viață, a căror libertate au fost răpite de războiul ăsta absurd și dezumanizant. E pur și simplu un fapt firesc ca prologul celei de-a XII-a ediții a Festivalului «25 de ore de teatru non-stop» să fie întru totul dedicat acestei acțiuni de solidaritate cu oamenii de teatru din Ucraina.” Bogdan Sărătean, Fondator BIS Teatru
„Worldwide Ukrainian Play Readings Project” este un demers global, de amploare, izvorât din dorința de afirmare fermă a solidarității cu oamenii de teatru din Ucraina. O serie de texte scrise de dramaturgi ucraineni tineri, după începerea războiului, au fost lecturate în lumea întreagă în cadrul acestui proiect cultural-umanitar inițiat de criticul de teatru american John Freedman. Toate fondurile strânse au fost direcționate către cei afectați de războiul din Ucraina.
Ediția cu numărul 12 a Maratonului „25 de ore de teatru non-stop” va începe sâmbătă, 24 septembrie 2022 și va fi urmată în perioada 28 septembrie – 2 octombrie 2022 de un epilog. Programul complet al ediției din acest an a festivalului este publicat pe site-ul BIS Teatru, iar biletele pot fi cumpărate de pe site-ul Iabilet.ro. Ediția a XII-a a festivalului „25 de ore de teatru non-stop” este o acțiune cofinanțată de AFCN (Administrația Fondului Cultural Național), Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu. Partener de tradiție: Marquardt.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Comentariile sunt închise.