Voluntarii Asociației Șura Mare Culturală împreună cu ACS Athletic Șura Mare au fost ajutoarele lui Moș Crăciun

La fel ca fiecare prichindel din lume, și copiii sărmani au fel de fel de dorințe și cereri către Moș. Doar că, în cazul lor, ține de noi, de fiecare, să ne asigurăm că acești copii vor primi tot ce își doresc de sărbători. Cu acest gând în minte au pornit la drum și Spiridușii Moșului, voluntari ai Asociației Șura Mare Culturală și cei din ACS Athletic Șura Mare. Ajutoarele lui Moș Crăciun au ajuns la 8 copilași din Metiș, alți 4 din Ghijasa de Sus, respectiv 4 din Ighișul Vechi.

„Este a patra acțiune de acest gen de când funcționăm noi ca asociație. Am avut privilegiul de a vizita 3 familii nevoiașe, fiecare cu copii mici care au nevoie de multă iubire și sprijin. Am reușit să le aducem câteva lucruri esențiale – haine, alimente, produse de igienă, pampers, jucării, o familie a avut nevoie de un frigider. Pe lângă aceste daruri copilașii au primit fiecare câte o pungă “De la Moș Crăciun” cu dulciuri, dar și un strop de speranță. Am văzut în ochii lor mulțumire și iubire, iar asta ne-a umplut sufletele de bucurie. De multe ori, lucrurile mici au cel mai mare impact, fiecare gest contează și fiecare zâmbet primit ne face să înțelegem cât de mult putem schimba vieți atunci când suntem uniți. Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut în această acțiune! În fiecare an am făcut câte o acțiune caritabilă. Acum, pe final de an axăm pe spectacolul de Crăciun unde aducem în fața spectatorilor sceneta cu nașterea Domnului pe care o pregătim cu aproximativ 40 de copilași din comunitate.”, a spus Diana Dicoi, președinta Asociației Șura Mare Culturală.

Comentariile sunt închise.