Primăria orașului Copșa Mică a anunțat că în perioada următoare vor începe lucrările pentru iluminarea trecerilor de pietoni de pe raza localității, investiție menită să crească siguranța participanților la trafic.
Potrivit administrației locale, intervențiile vizează îmbunătățirea vizibilității în zonele destinate traversării, în special pe timpul nopții sau în condiții de vizibilitate redusă, contribuind astfel la protejarea pietonilor și la prevenirea accidentelor rutiere.
„Vă informăm că vor începe lucrările pentru iluminarea trecerilor de pietoni din oraș. Aceste intervenții au ca scop creșterea siguranței participanților la trafic, în special a pietonilor, prin îmbunătățirea vizibilității în zona trecerilor de pietoni”, au transmis reprezentanții Primăriei Copșa Mică într-o postare publicată pe pagina de Facebook a instituției.
Autoritățile locale le mulțumesc cetățenilor pentru înțelegere și pentru sprijinul acordat în implementarea acestor investiții considerate importante pentru comunitate.
Lucrările fac parte din măsurile adoptate de administrația locală pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și modernizarea infrastructurii urbane din oraș.
Foto: arhivă site

Comentariile sunt închise.