Ziua Educației, sărbătorită prin acțiuni civice de elevii din Hoghilag

Elevii comunei Hoghilag au sărbătorit Ziua Educației în acest an într-un mod inedit, prin acțiuni civice și de voluntariat. Astfel, cei mici au avut ocazia să pună în practică noțiunile teoretice de la Educație Civică, fiind astfel un exemplu pentru noi, toți.

Ieri, „înarmați” cu uneltele necesare micii voluntari au învățat să tundă iarba, să curețe rigolele și pavajul din curtea grădiniței cu program prelungit din Hoghilag, informații care cu siguranță le vor fi de mare ajutor și în viața personală, la treburile gospodărești din curtea proprie. În plus, bucuria participării la acțiune a fost cu atât mai mare pentru cei implicați, deoarece știau că beneficiarii rodului muncii lor sunt cei 48 de preșcolari care învață în acea unitate de învățământ din comuna lor.

„Am sărbătorit și noi ziua educației, muncind cu cei mici în curtea grădiniței din Hoghilag. Am tuns iarba, am curățat rigolele și pavajul. Copiii, toți copiii sunt minunați indiferent de vârstă, sex, înălțime sau culoarea pielii. A face EDUCAȚIE înseamnă în primul rând să ne pese de cei mici, de problemele, nevoile lor și să cunoaștem mediul în care cresc. De curând am discutat cu un OM, un dulgher desăvârșit care “meșterește” ceva la Școala din Valchid. Un om cu părul alb care mi-a spus următorul lucru: DOMNULE PRIMAR , TE ROG SĂ LE TRANSMIȚI DOMNILOR PROFESORI CĂ, ÎN RELAȚIA CU COPIII Să FIE MAI ÎNTÂI BUNI, APOI DREPȚI. Vorbele lui nea Fritz Klusch din Noul Săsesc, căci despre el este vorba, îmi răsună în minte și acum……. Oare putem face asta?”, a scris Nicolae Lazăr, primarul comunei Hoghilag pe contul personal de Facebook.

Copiii din comuna Hoghilag au parte de astfel de ore practice de Educație Civică săptămânal, de multe ori ei, însuși sunt inițiatorii unor activități. „Noi face astfel de acțiuni în fiecare sâmbătă. De multe ori, cei mici mă așteaptă cu orele pentru că eu nu mă țin întodeauna de ora stabilită (le cer scuze pentru acesta). La început am fost puțini, dar acum sunt sâmbete în care avem și 20-30 copii. Toți dornici să muncească și să îmi arate cât de vrednici sunt. Mă uit la ei uneori și îmi dau seama că mulți se vor pierde și noi (autorități locale, ministere, școală etc) nu facem destul. Acesta este și motivul pentru care încercăm să creăm condiții și să îi ținem într-un mediu sănătos cât mai mult timp. Provocarea, așa cum am spus, este săptămânală. Ei sunt încântați și se simt utili. Au nevoie să le transmitem asta, cu toții. Dacă cineva le spune tot timpul că sunt răi, proști, etc tind să creadă asta și să se comporte ca atare. Și, credeți-mă toți sunt buni, frumoși și extrem de inteligenți.”, ne-a mărturisit Nicolae Lazăr.

 

 

Comentariile sunt închise.