Comunitățile din Turnu Roșu și Sebeșu de Jos au marcat cu profund respect Ziua Eroilor, celebrată de Înălțarea Domnului, prin ceremonii de comemorare dedicate celor care și-au jertfit viața pentru libertatea și demnitatea poporului român.
Într-un gest solemn de omagiu, primarul comunei Turnu Roșu, Andreea Anghel, și viceprimarul Paul Bucurenciu au depus coroane de flori la monumentele eroilor din cele două localități, în semn de respect față de sacrificiul celor care au apărat valorile fundamentale ale națiunii: datoria, onoarea și credința.
„Gândurile noastre se îndreaptă, cu evlavie și recunoștință, către cei care au urcat deja spre cer, lăsând în urmă o moștenire de curaj, dăruire și iubire față de țară”, au transmis reprezentanții Primăriei Turnu Roșu, într-o postare publicată pe pagina oficială de Facebook.
Pentru administrația locală și întreaga comunitate, memoria eroilor nu este doar o pagină de istorie, ci un exemplu viu de slujire și demnitate. Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă de reculegere și respect, reafirmând angajamentul de a păstra vie amintirea celor căzuți pentru țară.
Glorie eternă eroilor neamului românesc!

Comentariile sunt închise.