În 21 aprilie 2023, între orele 10.00 și 13.00 Școala Gimnazială „Sava Popovici Barcianu” din Rășinari își deschide porțile pentru toți părinții, bunicii și străbunicii micuților care, peste câteva luni, încheie grădinița.
„E vremea să pregătim întâlnirea cu viitorii noștri școlari din clasa pregătitoare și cu părinții acestora! Vă așteptăm să ne cunoașteți, să descoperiți toate spațiile de învățare ale școlii noastre, dotările claselor, spațiile pentru educație outdoor și, mai presus de toate, să îi cunoașteți pe cei mai dedicați dascăli, cei fără de care școala noastră n-ar avea atâtea proiecte internaționale, atâtea activități pentru elevi, cele mai frumoase și mai de folos întâlniri educative.”, transmit reprezentanții unității de învățământ.
În anul școlar 2023 – 2024 clasa pregătitoare este preluată de doamna Marilena Budin, profesor pentru învățământul primar, cadrul didactic cu o vastă experiență la catedră. Doamna învățătoare este unul dintre dascălii emblematici ai școlii rășinărene.
De asemenea, la structura Școala Prislop, clasa pregătitoare va fi preluată de domnișoara profesor Cristina Nicula, cadru didactic tânăr, dar extrem de bine pregătit, căreia meseria de dascăl îi este, înainte de toate, pasiune.
Ce se va întâmpla:
-prezentarea ofertei școlii pentru anul școlar 2023-2024
-vizitarea spațiilor indoor și outdoor ale școlii
-întâlnire și discuții cu profesorii școlii
-jocuri și activități educative în clase
-vânătoare de comori


Comentariile sunt închise.