1 MARTIE: MĂRȚIȘOARE OFERITE DE POLIȚIȘTII SIBIENI DOAMNELOR ȘI DOMNIȘOARELOR
Alături de polițiștii sibieni se vor afla în trafic și voluntari ai Crucii Roșie Sibiu
MĂRȚIȘOARE ȘI RECOMANDĂRI OFERITE DE POLIȚIȘTII SIBIENI DOAMNELOR ȘI DOMNIȘOARELOR
Polițiștii rutieri și cei de la prevenire, alături de voluntari ai Crucii Roșii Sibiu și reprezentații unei societăți de asigurări, vor oferi mâine, 1 Martie, mărțișoare însoțite de mesaje preventive, doamnelor și domnișoarelor participante la trafic.
Devenită deja tradiție, acțiunea de împărțire a mărțișoarelor se va desfășura în municipiul Sibiu, începând cu ora 07:30, în următoarele locații, simultan:
– Str. Nicolae Iorga nr. 56 (Școala Gimnazială Iorga Sibiu);
– Bvd-ul M. Viteazu în zona intersecției cu Calea Dumbrăvii;
– Bvd-ul V. Milea;
– Șos. Alba Iulia.
Polițiștii rutieri i-au angrenat în activități și pe elevii Școlii Gimnaziale Iorga Sibiu (Școala nr. 6) care, la prima ora a dimineții (07:30) vor face echipă cu polițiștii sibieni și vor oferi împreună mărțișoare și zâmbete doamnelor și domnișoarelor care se vor afla în acel moment în zona unității lor de învățământ.
Alături de polițiștii sibieni se vor afla în trafic și voluntari ai Crucii Roșie Sibiu care au confecționat pentru acest eveniment 100 de mărțișoare.
Începând cu ora 1130, polițiștii sibieni vor face o scurtă vizită doamnelor aflate pe Secția Clinică Obstetrică Ginecologie a Spitalului Clinic Județean Sibiu. Polițiștii vor oferi mărțișoare doamnelor și un șnur roșu pentru noroc nou-născuților, cu mesajul „Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu îți spune BINE AI VENIT PE LUME!”
Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu vă urează o primăvară cu multe bucurii, zâmbete și împliniri!
