Strada Cibinului din Sibiu se redeschide circulației din 19 octombrie, cu restricții temporare

Lucrările de pe strada Cibinului, tronsonul dintre str. Târgu Fânului și Turnului, se apropie de finalizare.

Având în vedere importanța acestei artere pentru traficul din zonă, Primăria Sibiu a decis redeschiderea circulației înainte de finalizarea tuturor lucrărilor, pentru a reduce disconfortul creat participanților la trafic.

Pe parcursul acestui weekend s-a finalizat așternerea primului strat de asfalt, urmând ca circulația să fie reluată începând de luni, 19 octombrie, de la ora 12.00, cu restricții temporare pe prima bandă de circulație. Aceste restricții sunt necesare pentru continuarea lucrărilor la infrastructura subterană pentru cablajului metropolitan și la rețeaua de distribuție a energiei electrice, executate de DEER. Ulterior, vor fi finalizate și lucrările de refacere a trotuarelor aferente acestei părți a străzii.

Finalizarea tuturor lucrărilor pe această stradă este prevăzută până în data de 23 noiembrie. Atunci se va așternere și stratul final de asfalt (stratul de uzură), astfel încât, începând cu această dată, circulația să se desfășoare fără restricții.

Mulțumim participanților la trafic pentru înțelegere și le recomandăm să respecte semnalizarea rutieră temporară pe durata lucrărilor rămase de executat!

Pe strada Cibinului au avut loc intervenții ample. Ce lucrări s-au efectuat pe acest tronson:

În data de 9 iulie au început pe str. Cibinului, pe tronsonul dintre str. Târgu Fânului și str. Turnului, lucrări de modernizare a rețelelor de  apă și canalizare, realizate de SC Apă Canal SA, în cadrul contractului finanțat din fonduri europene din Programul Operațional Infrastructura Mare. Pentru intervențiile la aceste rețele au fost necesare săpături importante, pe o suprafață și la adâncime mare, precum și închiderea circulației.

În acest context, Primăria Sibiu a luat decizia extinderii intervențiilor la infrastructura străzii pentru a realiza o lucrare integrată, evitând intervențiile ulterioare în asfalt. S-a lucrat și la rețeaua de iluminat public, la cablaj metropolitan și la rețeaua electrică. Astfel, perioada în care s-a lucrat efectiv pe această stradă s-a prelungit.

În prezent, pe această stradă se desfășoară următoarele lucrări:

  • Lucrări la rețeaua de apă și la colectoare de canalizare – se efectuează testele de presiune, probele de etanșeitate și refacerea provizorie/definitivă a carosabilului în zonele de șanț.
  • Introducerea tubulaturii subterane pentru coborârea rețelelor de date și comunicații de pe stâlpii de iluminat public, realizată de Primăria Sibiu. În prezent, se efectuează subtraversările rutiere și se montează căminele de tragere a cablurilor în trotuare, reducând impactul asupra benzilor de circulație rutieră.
  • Cablurile de energie suspendate pe stâlpii de iluminat au fost dezafectate și se creează o nouă rețea, în subteran. Aceste lucrări sunt executate de Distribuție Energie Electrică România și includ branșarea proprietăților private la noua rețea. În prezent, echipele acestei societăți continuă execuția săpăturilor pentru pozarea noilor cabluri și urmează să facă și legăturile la imobilele din zonă.
  • Modernizarea punctelor de aprindere și a corpurilor de iluminat public, lucrare realizată de Primăria Sibiu în cadrul contractului de delegare a gestiunii iluminatului. Pe stâlpii de iluminat existenți în zona pistei pentru biciclete se vor instala noi corpuri de iluminat cu LED, care să asigure vizibilitatea pe carosabil și pe trotuarul opus. Astfel, pe partea cu casele se vor putea dezafecta stâlpii de iluminat, trotuarele urmând să fie mai generoase pentru circulația pietonală.

Toți acești constructori au fost informați și notificați să urgenteze finalizarea lucrărilor pentru a permite așternerea straturilor de asfalt de către echipele de reparații stradale.

Comentariile sunt închise.