Peste 560 de femei, victime ale infracțiunilor asociate violenței domestice în Sibiu
Numărul infracțiunilor asociate violenței domestice a crescut cu aproape 29% în județul Sibiu, în primele nouă luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit datelor Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, au fost înregistrate 764 de fapte penale, iar polițiștii au intervenit la peste 2.000 de cazuri de violență domestică.
Violența domestică rămâne o problemă importantă la nivelul județului Sibiu. În primele nouă luni ale anului 2026, polițiștii au înregistrat 764 de infracțiuni asociate acestui fenomen, cu 171 mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut, când au fost raportate 593 de fapte. Creșterea este de 28,84%, potrivit datelor prezentate de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu.
PUBLICITATE POLITICĂ
Cele mai multe infracțiuni au fost cele de lovire sau alte violențe, cu 403 cazuri, reprezentând 52,74% din total. Pe următoarele locuri s-au situat infracțiunile prevăzute de articolul 47 din Legea nr. 217/2003, cu 118 cazuri, și abandonul de familie, cu 90 de fapte.
Din totalul infracțiunilor înregistrate, 443 au fost comise în mediul urban și 321 în mediul rural. În ceea ce privește locul comiterii, 509 fapte au avut loc la domiciliu, iar 255 în spațiul public.
Femeile, cele mai numeroase printre victime
Datele statistice arată că, în primele nouă luni ale anului, au fost înregistrate 794 de victime ale infracțiunilor asociate violenței domestice. Dintre acestea, 561 au fost femei, 129 bărbați și 104 minori.
În aceeași perioadă, polițiștii au identificat 775 de autori ai acestor infracțiuni: 654 de bărbați, 110 femei și 11 minori. Cele mai multe victime au fost actuali sau foști parteneri, urmați de soți sau soții și de fii sau fiice.
Totodată, la nivelul IPJ Sibiu au fost înregistrate trei infracțiuni de tentativă de omor în contextul violenței domestice.
Peste 300 de ordine de protecție provizorii
În perioada analizată, instanțele judecătorești au emis 299 de ordine de protecție, dintre care 115 au provenit din ordine de protecție provizorii. Cele mai multe, respectiv 271, au fost emise la solicitarea victimelor, iar 28 la solicitarea procurorului.
Polițiștii au emis, la rândul lor, 312 ordine de protecție provizorii. Dintre acestea, 115 au fost transformate ulterior în ordine de protecție. În 309 cazuri, emiterea a fost solicitată de victime, iar în alte trei situații, de alte persoane.
Nerespectarea ordinelor de protecție a dus la sesizarea a 91 de infracțiuni, în timp ce încălcarea ordinelor de protecție provizorii a fost asociată cu alte 27 de infracțiuni.
Printre măsurile dispuse prin ordinele de protecție s-au numărat obligarea agresorilor să păstreze o distanță minimă față de victime, interzicerea oricărui contact și purtarea permanentă a unui dispozitiv electronic de supraveghere.
Peste 2.000 de intervenții ale polițiștilor
În primele nouă luni ale anului 2026, polițiștii sibieni au intervenit la 2.086 de cazuri de violență domestică. Majoritatea intervențiilor, respectiv 1.813, au avut loc în urma sesizărilor prin numărul de urgență 112, ceea ce reprezintă aproximativ 86,91% din total.
Dintre intervenții, 1.166 au fost înregistrate în mediul urban și 920 în mediul rural. În 627 de situații a fost identificat un risc iminent, în 1.237 de cazuri nu a fost constatat un astfel de risc, iar în alte 222 de situații nu a fost completat formularul de evaluare a riscului.
Aproape 4.000 de persoane, implicate în activități de prevenire
Pe lângă intervențiile operative, polițiștii au desfășurat și activități de informare și prevenire. În total, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității a organizat 148 de activități, la care au participat 3.899 de persoane.
Dintre acestea, 39 de activități au fost derulate în cadrul programului național „Scuzele nu schimbă realitatea”, cu 861 de beneficiari. Alte 35 de activități au făcut parte din campania „Cere monitorizarea electronică! Protejează-ți viața”, la care au participat 772 de persoane.
Pentru prevenirea și combaterea fenomenului, IPJ Sibiu a colaborat cu instituții și organizații precum Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, Direcția de Asistență Socială Sibiu și Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen (ALEG).
Potrivit concluziilor prezentate în raport, colaborarea dintre instituțiile implicate a urmărit informarea populației, creșterea gradului de conștientizare privind drepturile victimelor și încurajarea sesizării timpurii a situațiilor de risc.


Comentariile sunt închise.