8 milioane lei alocați pentru Agenda Culturală 2017

Sibienii sunt așteptați în perioada 21 martie – 20 aprilie pentru aș depune proiecte pentru cofinanțarea pe Agenda Culturală 2017, în conformitate cu ghidul de finanțare afișate pe site-ul www.cultura.sibiu.ro.  Propunerile se vor depune la Registratura Primăriei Municipiului Sibiu, de pe strada Samuel Brukenthal nr. 2, de luni până joi în intervalul orar 8.30-15.30, iar vinerea între orele 8.30-13.00.

„Sibiul  a  crescut  datorită  vieții   sale  culturale,   la   fel   de   importantă   în  dezvoltarea   orașului precum   viața   sa   economică.  Prin  urmare,  în  cazul  Sibiului, suportul oferit evenimentelor culturale reprezintă o investiție. Alocăm anul acesta o sumă și mai mare din bugetul local pentru cofinanțarea evenimentelor de pe Agenda Culturală – 8 milioane lei, comparativ cu cele 6,6 milioane lei puse la dispoziția operatorilor culturali în 2016. Prin această creștere dorim să menținem finanțarea evenimentelor cu tradiție, dar să încurajăm și depunerea de proiecte cu caracter gastronomic dat fiind  faptul că în  2019 regiunea Sibiu va purta titlul de  Regiune Gastronomică  Europeană. De asemenea, vom încuraja proiectele care  marchează parteneriatul cu Luxemburgul, în perspectiva aniversării celor 10 ani de la Programul Sibiu Capitală Culturală Europeană”,  a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Informații suplimentare pot fi obținute prin email către agendaculturala@sibiu.ro sau telefonic la nr. 0269/208.812.

Foto: Mihai Nițu

Lasă un răspuns