A cucerit lumea prin sacrificiu, devotament şi un munte de ambiţie. La vârsta de 24 de ani, Natea a atins apogeul carierei sale si a urcat pe poziţia secundă în clasamentul mondial la categoria 100+ kilograme, aflându-se la 660 de puncte distanţă faţă de ocupantul primului loc.
Reporter: Cine este Daniel Natea, în spatele sportului pe care îl practică?
Daniel Natea: Daniel Natea, în spatele sportului pe care îl practică, este o persoană ca oricare alta, care îşi dedică timpul liber familiei, iubitei, prietenilor şi pentru alte activităţi sportive în afară de judo. Pe lângă asta, mi se spune foarte des că sunt o fire energică (niciodată nu am stare) şi probabil că asta mă ajută şi în sportul pe care îl practic.
R: Mulţi te cunosc sub denumirea de Zen, care în budism face referire la o sectă a acestuia. În cazul tău, ce reprezintă?
DN: Acest Zen, este o poreclă pentru mine. Pe bunicul meu îl cheamă Zenovie, tatălui meu toată lumea i-a spus Zeno şi până la mine s-a diminuat şi a rămas Zen.
R: De unde vine această pasiune? Care e a doua pasiune, după judo?
DN: Aceasta pasiune a început undeva la vârsta de 7 ani, când nu înțelegeam prea bine ce se întâmplă la judo. Un vecin de-al meu, făcea judo şi îmi tot spunea să merg, dar nu eram tentat. Într-o zi, mergeam cu mama pe stradă, când ne-a oprit antrenorul şi m-a întrebat dacă nu vreau să fac judo. Iniţial am spus că nu ştiu , asta se întâmpla undeva primăvara, dar până la urmă am mers la 1-2 antrenamente, a venit vacanţa şi nu am mai mers până în toamnă, dar de atunci până în prezent am fost nedezlipit de judo.
Cât despre a două pasiune pot spune că este viteza. Maşinile îmi provoacă o adrenalină la fel ca în meciuri.
R: Ce dezvoltă acest sport, atât pe plan fizic cât şi pe plan psihic?
DN: Din punctul meu de vedere, este un sport pe care poţi să îl începi la o vârstă destul de fragedă (5- 6 ani).
Practicarea judo-ului contribuie la obţinerea unei condiţii fizice bune: îţi dezvoltă musculatura, simţul echilibrului, al coordonării şi al mobilităţii .
Este un sport educativ şi în timp îţi creează un psihic de luptător, asta nu doar pe tatami cât şi în viaţă de zi cu zi.
R: La ce lucruri trebuie să renunţi, atunci când faci sport de performanţă?
DN: Ca să poţi face sport de înaltă performanţă, în proporţie de 90 % , trebuie să renunţi la tot : casă , viaţă personală , prieteni şi dorinţe neutre faţă de judo.
R: Cu ce frecvenţă se ţin antrenamentele?
DN: La mine, frecvenţa antrenamentelor este destul de mare. Fiind 10 luni dintr-un an în lotul olimpic, avem undeva între 10 -12 antrenamente pe săptămână, cu o intensitate care diferă în funcţie de antrenament .
R: De ce însuşiri au nevoie copiii, tinerii, care doresc să practice acest sport?
DN: Ca în orice sport, în primul rând, trebuie să îţi placă ceea ce faci sau ceea ce vrei să faci şi să ai o dorinţă care te poate face să progresezi. Cu multă muncă, o să ajungi să „culegi” medaliile mult dorite de fiecare sportiv în parte.
R: Ce sentiment ai avut atunci când ai urcat pe un podium, meritele fiindu-ţi astfel
recunoscute?
DN: Atunci când urci pe podium, este un sentiment unic și poţi să îl simţi numai dacă treci prin el, mai ales atunci când eşti pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, la o competiţie de mare anvergură , steagul flutură deasupra sălii , imnul României pe fundal şi o sală întregă te aplaudă.
R: Ce simte un sportiv, când pierde o luptă importantă?
DN: În primul rând, mă gândesc ce nu a mers bine la acel meci, la faptul că poate nu m-am antrenat cum trebuie, poate nu am fost concentrat foarte tare pe acel meci şi obişnuiesc să pun în balanţă, dacă nu cumva celălalt a fost mai bun decât mine . Am o mică teamă să nu dezamăgesc persoanele care îmi sunt alături, dar cred că asta diferă la fiecare sportiv.
R: Ai avut oferte să mergi să lupţi pentru o altă ţară?
DN: Da, am avut oferte să merg să lupt pentru alte ţări, dar am refuzat din start . Mereu am vrut să reprezint România, pentru că sunt român şi oraşul Sibiu, acolo unde m-am născut . Chiar dacă în alte ţări poate să fie mai bine, nu am să trădez România niciodată.
R: În anul 2016, ai urcat în clasament în urma medaliilor obţinute la Masterul Judo din Guadalajara, Grand Slam-ul de la Abu Dhabi şi la Grand Prix-ul de la Zagreb. Cât de greu ţi-a fost să cucereşti aceste titluri?
DN: Într-adevăr, anul 2016 a fost cel mai bun și cel mai valoros an de când fac judo .
În acest an, s-a văzut munca celor 4 ani, munca pe care am depus-o în ultimul ciclu olimpic şi pot spune că am fost undeva în vârful piramidei, iar după toate rezultatele obţinute în 2016, am reuşit să ajung pe locul 2 mondial.
A fost un an foarte greu, dar am avut o dorinţă foarte mare să câştig cât mai multe turnee şi cu ajutorul lui Dumnezeu, am reuşit să cuceresc mai multe titluri decât credeam.
R: Care sunt reacţiile venite din partea adversarilor, în ceea ce priveşte parcursul tău în ultima vreme?
DN: Reacţiile adeversarilor sunt puţin incerte. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine de am evoluat într-un an, cât alţii în zece cum se spune, dar tot ce contează este să intru pe saltea, să îmi fac treaba aşa cum ştiu şi să ies învingător de acolo.
R: Care este deviza/sloganul tău în viaţă?
DN: Lupt cu toată puterea și dorința de a câștiga.
R: Cum te-a sprijinit familia în ceea ce priveşte viaţa de sportiv?
DN: Familia m-a ajutat foarte mult în cariera mea de sportiv. Dacă nu erau ei, nu cred că puteam nicidata să ajung unde am ajuns acum .
Este foarte greu să faci sport de performanţă, dacă nu ai şi puţin sprijin de acasă. Să faci performanţă doar cu ce îţi oferă statul, este foarte greu sau chiar imposibil.
R: Aş dori să ştiu câteva lucruri de bază despre sportul pe care îl practici.
DN: În sportul nostru, sunt 10 principii pe care le învăţăm de când intrăm prima dată într-o sală de judo, iar unul care îmi place mie foarte mult, este acesta: “înţeleptul cedează”, spune un vechi proverb. Vreau ca atât în viaţa de zi cu zi, cât şi la antrenamente, să cedez pentru a învinge. Niciodată n-am să fug din laşitate şi nu voi ocoli primejdia arătându-i spatele.
R: Care este cea mai mare satisfacţie a ta?
DN: Cea mai mare satisfacție a mea, este atunci când mă întorc glorios de la competiții și văd zâmbete , fericire pe chipul oamenilor ce mă susțin și că pot sa îi fac mândri că sunt romani.
R: Ai vreo superstiţie înainte de meciuri?
DN: Sincer să fiu nu sunt o persoana superstițioasă, deci nu am nici o superstiție înaintea meciurilor.
R: Cine este modelul tău în viaţă? Dar în ceea ce priveşte lumea sportului?
DN: Nu pot spune că am un model în viaţă și consider că asta ţine de caracterul fiecărui om, de cum vrea să îşi trăiască viaţa şi de faptul că, poate la rândul lui să fie model pentru cineva.
Pe partea sportivă, mi-ar plăcea să am rezultatele unui francez care nu a mai pierdut un meci din 2008 şi este dublu campion olimpic.
AUTOR: Alexandra Gheorghe
Foto: Arhivă personală
