Alertă pentru câteva minute la Sibiu – sirenele vor răsuna în tot orașul!

Un nou exercițiu de alarmare publică se va desfășura miercuri, 4 octombrie când sirenele vor suna între orele 10 și 11. Reamintim faptul că acest exercițiu are loc în prima zi de miercuri a fiecărei luni și vizează verificarea echipamentelor care fac parte din acest sistem de alarmare.

Motivul pentru care alerta se va declanșa este controlul complex al sistemului automatizat de înştiinţare centralizată a Sibiului, acțiune care este în conformitate cu Planul de pregătire la protecţia civilă.

Noul exercitiu este destinat verificarii functionarii mijloacelor de alarmare a populatiei, in scopul centralizarii permanente a datelor privind starea de operativitate a echipamentelor de instiintare, avertizare si alarmare, precum si pentru pregatirea continua a autoritatilor administratiei publice locale.
Incepand cu luna august, in prima zi de miercuri a fiecarei luni, in intervalul orar 10.00 – 11.00, sunt actionate sirenele de alarmare publica existente in toate judetele.
Simularile de miercuri vizeaza atat verificarea echipamentelor care pot fi actionate in mod centralizat (simultan), cat si a celor cu actionare locala.

Totodata, rezultatele verificarilor vor fi centralizate la nivel judetean si vor face obiectul unor analize in cadrul comitetelor judetene pentru situatii de urgenta, in vederea imbunatatirii modului de alarmare a populatiei in situatii de protectie civila.

Reamintim semnificația semnalelor de alarmă în funcție de durata acestora:

– Semnalul ALARMĂ AERIANĂ se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.
– Semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.
– Semnalul PREALARMĂ AERIANĂ se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Prealarmarea reprezintă transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare către autorităţi despre probabilitatea producerii unor dezastre sau a unui atac aerian.

– Semnalul ÎNCETAREA ALARMEI se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute.

Lasă un răspuns