Stiri Si Informatii

Amenzi mai mari pentru depozitarea deșeurilor în locuri nepermise

51

Din 28 octombrie, Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor s-a modificat, crescând cuantumul amenzilor pentru depozitarea deșeurilor în alte locuri decât cele autorizate, pentru nedeținerea documentelor de avizare a fluxurilor pentru deșeuri, dar și pentru lipsa documentației de transport a acestora.  

De la data menționată amenzile care se vor aplica celor care nu respectă prevederile privind gestionarea corectă a deșeurilor cresc la următoarele valori: 

  • Între 3.000 -6.000 de lei pentru persoanele fizice
  • Între 20.000 lei la 40.000 lei, pentru persoanele juridice

Aceeași legislație prevede ca măsură complementară amenzii ridicarea de către cel sancționat a deşeurilor depozitate necorespunzător, curăţarea terenului şi eliminarea acestora conform legislației în vigoare.

Poliția Locală continuă să aplice amenzi pentru depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor, pentru a menține curățenia pe domeniul public al Sibiului. Doar în luna octombrie a aplicat nouă astfel de amenzi. 

Spre exemplu, s-au aplicat amenzi în două cazuri în care șoferii unor autoutilitare au abandonat deșeuri pe malul Cibinului, în zona Zăvoi și au fost prinși în flagrant. Li s-a aplicat o amendă de 1.000 de lei fiecăruia. În plus, Serviciul Salubrizare verifică documentele de traseu și transport solicitate prin lege și va aplica o amendă suplimentară între 3.000 și 6.000 de lei dacă deșeurile provin de la persoane fizice și între 20.000 și 40.000 de lei dacă deșeurile provin de la persoane juridice. Prin urmare, cetățenii și firmele producătoare de deșeuri sunt atenționate să aleagă firme autorizate pentru a gestiona deșeurile, în caz contrar fiind de asemenea pasibili de amendă.  

Comentariile sunt închise.