Comisia de Dialog Social a dezbătut Propunerile de modificare a Codului Fiscal

Comisia de Dialog Social a Județului Sibiu, întrunită, astăzi, în ședință extraordinară, a dezbătut Propunerile de modificare a Codului Fiscal – noiembrie 2017, înaintate de Ministerul Finanțelor Publice.

Cele mai multe discuții s-au purtat pe capitolul “Transferul contribuțiilor sociale de la angajator la salariat”, unii lideri sindicali exprimându-și îngrijorarea că veniturile nete ale angajaților vor scădea. Explicațiile șefului Administrației Județene a Finanțelor Publice au fost lămuritoare, fiind susținute chiar de unul dintre reprezentanții patronatelor, care a subliniat faptul că, în mediul privat, angajații își negociază salariul net, fără a fi interesați de venitul brut.

Prevederile cuprinse în capitolele “Reducerea impozitului pe venit”, “Modificarea impozitării pentru firmele cu cifră de afaceri sub 1 milion de eruo” și “Introducerea directivei europene 1.164/2016 privind combaterea practicilor de evitare a obligațiilor fiscale prin erodarea bazei de impozitare și transferul profiturilor” au întrunit atât acordul sindicatelor, cât și al patronatelor.

Propunerile de modificare a Codului Fiscal sunt publicate pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Sibiu și pot fi consultate accesând link-ul:

http://www.prefecturasibiu.ro/resources/Dialog-Social/Modificare_cod_fiscal.pdf

 

Lasă un răspuns