Criminalul Din Şura Mare , Arestare Preventivă Pentru 30 De Zile

Simion Tăvală, acuzat de omor calificat, are discernământ, spun psihiatrii care deja l-au evaluat. Inculpatul susține că nu își mai aduce aminte nimic începând chiar cu ziua în care este acuzat că a comis dubla crimă.

Sibianul acuzat de omor a încercat să se sinucidă în aceeași zi, ajungând la ATI-ul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Sibiu, însă în prezent a fost externat, fiind arestat. Bărbatul a încercat să se spânzure în șura casei, fiind găsit de fiul său și adus la spitalul din Sibiu, potrivit anchetatorilor. Sibianul și-a strangulat nevasta, aruncând-o în fântâna din curtea casei lor din Șura Mare, după care a încercat să o stranguleze și pe fiica sa, de 14 ani, pe care a aruncat-o în aceeași fântână, deși fata mai trăia, susțin procurorii.

„Din probele administrate până la acest moment a rezultat că, pe fondul unor neînțelegeri grave pe care numitul T.S. le avea cu soția sa T.V.M., între cei doi desfășurându-se o acțiune de divorț, dar și cu fiica sa minoră T.G.M., în vârstă de 14 ani, în dimineața zilei de 25.12.2016, între orele 05.00 — 06.00, în timp ce cei trei se aflau la domiciliul comun din com. Șura Mare, după ce s-au întors dintr-o vizită efectuată la vecini cu ocazia ajunului Crăciunului, între autor și victime a avut loc un nou scandal, care a degenerat în acte de violență, ocazie cu care T. S. a ucis-o pe soția sa T. V. M. prin ștrangulare, iar ulterior a aruncat trupul victimei într-o fântână cu adâncimea de circa 18 m, aflată în curtea casei, respectiv a ucis-o și pe fiica sa T.G.M., pe care a încercat de asemenea să o ștranguleze cu un laț, aruncându-i de asemenea corpul în aceeași fântână în condițiile în care victima era încă în viață, astfel că aceasta a decedat ca urmare a asfixiei mecanice prin înec”

La data de 25.12.2016, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 188 alin. 1 — 189 alin. 1 lit. f C.P., ca urmare a faptului că, în urma sesizării organelor de poliție cu privire la posibila dispariție a numitelor T. V. M. și T. G. M. . domiciliate în com. Șura Mare, sat Șura Mare în condițiile în care în urma verificărilor efectuate în acest sens, într-o fântână cu o adâncime de circa 18 m aflată în curtea imobilului de domiciliu au fost identificate cadavrele a două persoane, fiind înregistrat astfel dosarul penal cu nr. 904/P/2016.
Tot la data de 25.12.2016, lucrătorii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, ca urmare a faptului că, în dimineața aceleași zile, în podul unei anexe tip șură situată în com. Șura Mare, sat Șura Mare, a fost găsit spânzurat numitul T.S. proprietarul imobilului, victima fiind transportată de către un echipaj al U.P.U. Sibiu la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu în vederea acordării de îngrijiri medicale, deoarece avea puls. În urma acestei sesizări, prin ordonanța organului de cercetare penală din data de 25.12.2016, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă prevăzute de art. 196 C.P., fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu care ulterior a fost reunit la dosarul penal cu nr. 904/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Prin ordonanța din data de 27.12.2016, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul T.S., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 188 alin. 1 — 189 alin. 1 lit. f C.P. cu aplicarea art. 199 alin. 1 C.P.

Prin ordonanța procurorului din data de 05.01.2017, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul T. S. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 188 alin. 1 — 189 alin. 1 lit. f C.P. cu aplicarea art. 199 alin. 1 C.P.

Prin ordonanța procurorului din data de 05.01.2017, s-a dispus reținerea pe o durată de 24 ore, începând de la data de 05.01.2017 ora 16.30, până la data de 06.01.2017 ora 16.30, a inculpatului T. S.

S-a reținut că inculpatul T. S. a săvârșit infracțiunea de omor calificat, constând în aceea că, pe fondul unor neînțelegeri grave pe care inculpatul le avea cu soția sa T.V. M.,( între cei doi desfășurându-se o acțiune de divorț inițiată de soție), dar și cu fiica sa minoră T. G. M., în vârstă de 14 ani, în dimineața zilei de 25.12.2016, între orele 05.00 — 06.00, în timp ce cei trei se aflau la domiciliul comun din com. Șura Mare, sat Șura Mare, jud. Sibiu, după ce s-au întors în jurul orelor 04.00 — 05.00 dintr-o vizită efectuată cu ocazia ajunului Crăciunului la martora C. E. V., vecină între inculpat și victime a avut loc un nou scandal.

Acesta a degenerat în acte de violență, ocazie cu care T. S. a ucis-o pe soția sa T. V. M. prin ștrangulare, iar ulterior a aruncat trupul victimei într-o fântână cu adâncimea de circa 18 m, aflată în curtea casei. Tot la acea dată inculpatul T.S. a ucis-o și pe fiica sa T.G. M., pe care a încercat de asemenea să o ștranguleze cu un laț, aruncându-i corpul în aceeași fântână în condițiile în care victima era încă în viață, astfel că aceasta a decedat ca urmare a asfixiei mecanice prin înec.

În cursul dimineții de 25.12.2016, în jurul orei 10.00, inculpatul T. S. a încercat să se sinucidă prin spânzurare într-o anexă tip șură aflată în apropierea locuinței sale, fiind descoperit de fiul său T. P. S. și transportat de către un echipaj al U.P.U. Sibiu la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu în vederea acordării de îngrijiri medicale, deoarece avea puls, în final inculpatul revenindu-și ca urmare a îngrijirilor medicale primite.

Inculpatul T. S. a declarat într-un mod extrem de convenabil că nu își mai amintește nimic din data de 24.12.2016, începând cu ora 18.30, când se ocupa de hrănirea animalelor și și-ar fi pierdut în mod inexplicabil cunoștința până când a și-a revenit în momentul în care era internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu susțineri ce sunt contrazise de concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică din 05.01.2017 în care se arată că în mod clar că inculpatul Tăvală Simion prezintă ‘lacună amnestică post asfexie mecanică’, astfel că inculpatul prezintă o amnezie cu privire la evenimentele ulterioare tentativei de suicid prin spânzurătoare.

Prin referatul procurorului din data de 06.01.2017 s-a solicitat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu luarea măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 06.01.2017 până la data de 04.02.2017 față de inculpatul T.S.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

A declarat Prim-procuror Ion Veștemean ,purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu

Lasă un răspuns