Peste 400 de elevi ai unităţilor de învăţământ gimnazial şi liceal copşene au organizat, în colaborare cu Primăria oraşului Copşa Mică, astazi 10 aprilie 2017, între orele 11- 13, o amplă acţiune de ecologizare a oraşului pentru a putea întâmpina Sfintele Sărbători de Paşti cum se cuvine.
Înarmaţi cu mănuşi, saci menajeri şi multă veselie, elevii au reuşit, în timp de două ore, să adune o remorcă plină cu saci de gunoi. În acelaşi timp au dat un exemplu pozitiv tuturor locuitorilor oraşului care, impulsionaţi de entuziasmul copiilor, le-au sărit în ajutor.
Deşeurile rezultate în urma acţiunii au fost depozitate în trei zone ale oraşului timp de câteva ore, pentru a transmite un mesaj de sensibilizare către toţi cetăţenii oraşului Copşa Mică.
„Mulţumim tuturor celor prezenţi la acţiunea de ecologizare, elevi şi cetaţeni, care au decis să dea un exemplu de hărnicie şi au dat o mână de ajutor autorităţilor pentru a întâmpina Sărbătorile de Paşti cu un oraş mai curat.”, au ținut să precizeze organizatorii.
Acţiunea a fost supervizată de cadrele didactice din unităţile de învăţământ locale, de reprezentanţi ai Primăriei, de pompierii voluntari ai SVSU Copşa Mică şi de poliţişti locali.

Foto: Primăria Copșa Mică
