Florin Călinescu: În mâinile unor impostori, religia e cea mai profesionistă unealtă de spălat creiere

Florin Călinescu îl atacă pe Cristian Pomohaci, care a cântat duminică  pe scena festivalului ciobănesc „Sus pe muntele din Jina”, la prima sa apariție publică într-un concert, după ce a fost exclus din biserică. Sute de oameni l-au primit cu aplauze și chiar cu flori. Pomohaci le-a mulţumit și i-a dedicat prima prima melodie din repertoriu „slujitorului Sfântului Altar, de aici, de la Jina”.

„În mâinile unor impostori, religia e cea mai profesionistă unealtă de spălat creiere. Nici măcar atunci când Iisus, Fiul Lui, a fost bătut în cuie pe cruce, EL nu S-a ivit. Duminică, la Jina, s-au arătat mai mulți impostori. Cel mai important, Pomohaci, abuzatorul de sex cu tineri. Al doilea primarul de acolo. Ai treilea, Orban și Turcan, căpetenii liberale. Ai patrulea, niște figuranți, „spălați” cu „grija materială”, ani de-a rândul, pe „creier” de alungatul din biserica lui Cristos, Pomohaci. Într-o ocazie, am văzut cu ochii mei. Conducea un BMW seria 6, nu un asin, înmatriculat cutare număr, DUH. Băi, treziți-vă! Sfântul Duh nu înmatriculează automobile! Dar, să nu vă mirați! Vom avea rapid dizidența Pomohaci! Ce mizerie! Golanu’ ăsta a făcut o avere din spălarea creierelor și cu complicitatea tuturor televiziunilor, care l-au invitat ca pe un mare artist, rapsod poPULAr…” a scris Florin Călinescu pe pagina personală de Facebook

Pomohaci a făcut și dedicații pentru preotul din comuna Jina, care însă nu a fost de față. El a fost primit cu aplauze și a primit flori de la zeci de admiratori care au urcat pe scenă, unii împreună cu copiii. Printre cei care au urcat pe scenă și i-au dat flori s-a aflat și un tânăr preot din Sibiu, care nu a purtat sutană.

„Vă mulţumesc. Vă rog să îmi permiteţi ca prima melodie pe care o voi interpreta să fie dedicată slujitorului Sfântului Altar, care slujeşte aici, în Jina. Să-i sărut mâna sfințită și să-i spun prin intermediul cântecului lui Cristian Pomohaci: toată casa are o cruce, numa cine poate o duce”, a spus Cristian Pomohaci, de pe scena Festivalului „Sus pe muntele din Jina”

Lasă un răspuns