Stiri Si Informatii

Intervenție în caz de incendiu simulată la Spitalul Municipal din Mediaș

Peste 100 de pompieri din cadrul mai multor subunități de intervenție ale ISU Sibiu au intervenit cu autospeciale

0 731

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu a organizat astăzi, 23 februarie, începând cu ora 11, un exerciţiu privind intervenţia în caz de incendiu la Spitalul Municipal Mediaș.

A fost simulat un presupus incendiu provocat în urma unui scurtcircuit electric, la Secţia de Pneumofiziologie, din cadrul Spitalului Municipal Mediaș. S-a presupus faptul că incendiul a fost observat târziu de către o infirmieră. Acesta  a alertat personalul conducerii spitalului, însă, totuși, a existat riscul propagării în întreaga clădire. Din cauza fumului,evacuării la timp tuturor pacienților internația întâmpinat dificultăți.

După sesizarea alarmei, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Sibiu, a pus în aplicare Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Sibiu. Pentru salvarea şi evacuarea victimelor, acordarea primului-ajutor medical şi stingerea incendiului, au fost alertate forţele şi mijloacele din cadrul Șecției de pompieri Mediaș, Detașamentului de pompieri Sibiu, Stației de pompieri Agnita, dar și din cadrul Punctului de Lucru Dumbrăveni.

 Peste 100 de pompieri din cadrul mai multor subunități de intervenție ale ISU Sibiu au intervenit cu autospeciale de stingerea dotate cu apă și spumă, autospeciale de primă intevenție, autospeciale pentru muncă operativă, autospeciale de descarcerare și cercetare chimică, dar și ambulanțe SMURD. Alături de echipajele de pompieri din cadrul ISU Sibiu, la exerciţiu au participat şi echipaje din cadrul Jandarmeriei, Poliţiei, echipe medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Direcţia de Sănătate Publică, Direcția Județeană de Informații, dar şi personalul medical din cadrul UPU – Spitalul Judeţean și CPU – Spitalul Municipal Mediaș.

Din fericire, misiunea a reprezentat  un exercițiu menit să verifice viabilitatea Planului de intervenţie al obiectivului și al acţiunii, dar și a modului de funcţionare a mijloacelor de intervenţie şi a instalaţiilor de alimentare cu apă. De asemenea, în timpul desfăşurării exerciţiului, s-a urmărit modul de comportare a personalului Spitalului Municipal Mediaș, în cazul producerii unor situaţii de urgenţă generate de incendii.

Un alt obiectiv de care s-a ținut cont a fost modul de realizare şi menţinere a colaborării intra/interinstituţională pentru gestionarea situaţiilor create prin scenariu, una dintre acestea fiind cea de identificare a unui colet suspect în interiorul obiectivului, după producerea incendiului.

Foto/ video credit: Nova TV

Lasă un răspuns