Jandarmii sibieni vor asigura siguranța cetățenilor la competiţia sportivă automobilistică internațională ,,Romania Rally Challenge 2017”
Jandarmii sibieni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la competiţia sportivă automobilistică internațională ,,Romania Rally Challenge 2017”, organizată pe trasee variate în perioada 17-19 august în Sibiu.
Jandarmii sibieni vor adopta diferite dispozitive de ordine publică la prezentarea echipelor și mașinilor de concurs, la startul festiv al competiției, care va fi începe joi, 17 august 2017, în Piața Mare din Sibiu.
De asemenea, efective ale Jandarmeriei Sibiene vor fi prezente vineri și sâmbătă, pe traseele stabilite în zonele: Călugăru, Curmătura Ştezii, Păltiniş şi la sosirea participanţilor de la probele speciale organizate.
În scopul prevenirii incidentelor nedorite, Jandarmeria Sibiu recomandă participanților:
– să respecte măsurile luate de organizatori şi indicaţiile jandarmilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică pentru desfăşurarea celor două probe speciale în condiţii de maximă siguranţă;
– să nu traverseze tronsoanele de drum destinate desfășurării probelor pe timpul derulării acestora;
– să se dispună numai în zonele destinate staţionării publicului;
– părinții să supravegheze cu atenție sporită copiii;
– să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale;
– să se delimiteze de persoanele sau grupurile de persoane care se manifestă contrar normelor de conduită civică sau care prezintă un comportament deviant;
– să semnaleze către organizatori sau prin sistemul național unic pentru apeluri de urgență 112 orice incident/accident de traseu cu implicații asupra desfășurării în condiții normale a competiției sportive (ieșiri în decor, pierderea controlului mașinii de concurs etc.);
– în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte antisociale, să solicite ajutorul jandarmilor aflați în apropiere.
Prezenţa Jandarmeriei în mijlocul cetăţenilor este destinată descurajării comportamentelor necivilizate şi intervenţiei pentru rezolvarea eventualelor situații speciale/de criză în domeniul ordinii publice.
