Măsuri de ordine și siguranță publică la manifestare de protest „Cod roșu la DNA”

0
Duminică, 09.07 a.c., între orele 19.00-21.00, efective ale Jandarmeriei Sibiu sprijinite de personal din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov vor asigura ordinea publică la manifestarea de protest “Cod roșu la DNA”, organizată sub egida #REZIST Sibiu.
Adunarea publică a fost supusă Comisiei de Avizare şi a fost autorizată de către Primăria Municipiului Sibiu. În urma întâlnirii reprezentanților structurilor cu atribuții pe linia ordinii și siguranței publice cu organizatorul, desfășurată la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu în data de 07.07. a.c., s-au stabilit sarcini concrete pentru aplicarea responsabilităților ce decurg din legea nr.60/1991 privind organizarea și desfățurarea adunărilor publice.
Jandarmeria Română este prezentă la manifestările publice, pentru protecţia manifestanţilor şi a celorlalţi cetăţeni.
Informaţii suplimentare:
Adunările publice trebuie să se desfăşoare în mod paşnic şi civilizat, cu protecţia participanţilor şi a mediului ambiant, fără să stânjenească folosirea normală a drumurilor publice, a transportului în comun, funcţionarea instituţiilor publice sau private, a celor de învăţământ, cultură şi sănătate, ori să degenereze în acţiuni care pun în primejdie ordinea şi liniştea publică, siguranţa persoanelor, integritatea corporală, viaţa sau bunurile acestora ori ale domeniului public.
Art. 13 din actul normativ menţionat prevede faptul că p articipanţii la adunările publice sunt
obligaţi:
  • să respecte recomandările făcute de organizatorii adunărilor publice, împuterniciţii acestora sau
    organele de ordine;
  • să se abţină de la acţiuni de natură a împiedica desfăşurarea normală a adunărilor publice şi să
    nu incite la asemenea acţiuni prin viu grai, manifeste sau alte mijloace audiovizuale;
  • să nu introducă sau sa posede, in timpul adunărilor publice, la vedere sau ascunse, băuturi
    alcoolice, arme albe sau de foc, materiale explozive sau incendiare, substanțe iritant-lacrimogene sau cu
    efect paralizant, dispozitive pentru șocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acțiuni violente
    sau de tulburare a ordinii publice;
  • să părăsească imediat adunările publice sau locul unde acestea se desfăşoară, când au fost
    somaţi de către organizatori, împuterniciţii acestora sau organele de ordine;
  • să nu participe la adunări publice in stare de ebrietate, să nu consume şi să nu distribuie băuturi
    alcoolice sau droguri.

De asemenea este interzis ca persoane sau grupuri de persoane care nu au legătură cu adunările publice organizate să se infiltreze în rândul demonstranţilor, cu scopul de a perturba desfăşurarea normala a acestora.

Jandarmeria Sibiu mulţumeşte cetăţenilor că înţeleg necesitatea de a se manifesta în mod paşnic şi civilizat şi îşi reafirmă disponibilitatea de a sprijini exprimarea acestor drepturi fundamentale.

Lasă un răspuns