Comunitatea din Sadu a trăit astăzi un moment deosebit, prilejuit de aniversarea a 90 de ani de viață ai doamnei Ana Simțion. Evenimentul a fost marcat cu respect și recunoștință, în prezența familiei și a reprezentanților administrației locale.
Primarul comunei Sadu, Valentin Ivan, a transmis un mesaj de apreciere, subliniind că împlinirea unei asemenea vârste este „cu adevărat remarcabilă și onorabilă”. Edilul a evidențiat faptul că anii nu se măsoară doar în timp, ci în binecuvântări, experiențe și valori transmise mai departe generațiilor tinere.
Înconjurată de copii, nepoți și strănepoți, doamna Ana Simțion rămâne un exemplu de seninătate și dragoste pentru viață, mulțumind lui Dumnezeu pentru binecuvântările primite de-a lungul anilor. Atmosfera a fost una caldă și emoționantă, reflectând respectul comunității față de seniorii săi.
Cu acest prilej, primarul Valentin Ivan a transmis sărbătoritei urări sincere de sănătate, pace sufletească și bucurii alături de cei dragi, exprimând admirația și recunoștința întregii comunități.
„La mulți ani binecuvântați!”, este mesajul care a însoțit această frumoasă celebrare a vieții la 90 de ani.

Comentariile sunt închise.