Stiri Si Informatii

Monumente ale naturii din România: Lacul Bâlea din Munții Făgăraș

0 1.761

Unul dintre cele mai spectaculoase lacuri din România este lacul glaciar Bâlea din Munții Făgăraș, județul Sibiu, situat la o altitudine de 2.034 m. Lacul are 360 m în lungime, o suprafață de 4,65 ha și o adâncime de 11,35 m.

Lacul Bâlea și o suprafață de circa 180 ha în jurul lacului au fost declarate, în 1932, rezervație științifică. Rezervația cuprinde mai multe plante rare, cum este floarea de colț, și animale ocrotite: capra neagră, râsul, acvila de munte.

Lacurile din Masivul Făgăraș sunt situate pe cei doi versanți (nordic și sudic) în special, în circuri glaciare. Chiar dacă glaciația în Munții Făgăraș a avut o extensiune mare, numărul lacurilor este mic, potrivit volumului ”Lacurile din România. Limnologie generală” (Petru Gâștescu, 1971). Pe versantul nordic se găsesc doar șapte lacuri glaciare, și anume: Urlea, Podragul Mare, Podragul Mic, Podrăgel, Bâlea, Doamnei și Avrig. Pe versantul sudic, lacurile sunt mai multe, dar mici, cele mai importante fiind: Jgheburoasa, Roșu, Galben, Buda, Capa și Călțun.

Majoritatea lacurilor din Făgăraș se găsesc la peste 2.000 m altitudine, doar lacul Doamnei este sub această limită (1.860 m). În ceea ce privește lacul situat la cea mai mare altitudine este lacul Mioarelor din bazinul Leaota — 2.282 m. Ca adâncime, lacul Podragul are valoarea cea mai mare — 15,5 m, iar ca suprafață lacul Bâlea cu 4,65 ha.

Circul glaciar Bâlea este dominat de creste crenelate din care se ridică, de la est la vest, vârfurile Vânătoarea lui Buteanu (2.507 m altitudine), Văiuga (2. 443 m altitudine), Iezerul Caprei și Paltinu despărțite de șaua Caprei (2.315 m altitudine) și curmătura Bâlii (2.208 m altitudine).

Uneori, spre sfârșitul lunii octombrie, pe lacul Bâlea se instalează un pod de gheață care se menține și până la sfârșitul lui mai, deci peste 200 de zile, atingând și 1,20 m grosime. Sub podul de gheață, temperatura apei la contactul cu gheața, este de 0 grade Celsius și 2,5-2,8 grade Celsius în adâncime. În timpul verii, temperatura apei la suprafață variază între 10 și 15 grade Celsius, în funcție de temperatura aerului.

Lacurile glaciare se găsesc răspândite în masivele Făgăraș (circa 30 de lacuri), Parâng (circa 28 de lacuri), Cindrel, Șureanu, Retezat (circa 58 de lacuri), Godeanu și Țarcu.

Cea mai mare suprafață dintre lacurile glaciare o are Bucura — 10 ha, urmat de Zănoaga — 9 ha și Bâlea 4,65 ha.

Majoritatea lacurilor sunt instalate în circuri glaciare barate de praguri în rocă sau morenice. O caracteristică a majorității lacurilor din Retezat, Făgăraș, Parâng o dă prezența grohotișurilor și blocurilor de dimensiuni mari, care formează adeseori chiar țărmul lacului: Călțun, lacurile Paltinului și Podul Giurgiului din Făgăraș, Tăul Știrbului, Pietrele, Tăul Porții, Tăul Țapului din Retezat, Tăul Roșiile și Tăul fără Fund în Parâng.

Lacul Bâlea se află la o distanță de 77 km de orașul Sibiu, 68 km de Făgăraș și la 85 km de Curtea de Argeș, drumul pe care se poate ajunge la el fiind faimosul Transfăgărășan, una dintre cele mai spectaculoase șosele montane din Europa. Vara se poate ajunge până la Bâlea lac cu mașina, însă între 1 noiembrie și 1 iulie, Transfăgărășanul este închis oficial pe sectorul de drum cuprins între kilometrul 104 (Piscu Negru — județul Argeș) și kilometrul 131 (Bâlea Cascadă — județul Sibiu), pe celelalte porțiuni circulația fiind permisă tot timpul anului. În sezonul rece, Valea Bâlea, între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac (3.700 m), se poate traversa doar cu telecabina situată în imediata apropiere a cabanei Bâlea Cascadă (1.234 m altitudine).

Sursă: agerpres.ro

Lasă un răspuns