Stiri Si Informatii

„Opt dosare penale în cinci zile” Poliţiştii sibieni au constatat mai multe infracţiuni la regimul rutier.

0 1.223

În perioada 01-05 iunie, poliţiştii sibieni au constatat mai multe infracţiuni la regimul rutier.

    •  În data de 1 iunie, în jurul orei 18,30, pe raza localităţii Şaroş pe Târnave, a fost depistat un localnic în vârstă de 36 de ani care conducea un autoturism pe strada Mihai Viteazul. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că persoana în cauză nu posedă permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de autovehicule, iar la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
      În cauză, pe numele şoferului a fost întocmit dosar penal, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legal admisă.

 

    • Tot în data de 1 iunie, în jurul orei 23,45, pe Calea Cisnădiei din municipiul Sibiu, a fost oprit în trafic un conducător auto în vârstă de 34 de ani, domiciliat în oraşul Cisnădie. Poliţiştii au constatat că şoferul avea dreptul de a conduce suspendat după ce, în cursul lunii martie a.c., a fost implicat într-o tamponare.
      În plus, la testarea alcoolscopică, rezultatul a fost de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
      Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat.

 

    •  Un alt conducător auto a fost identificat conducând sub influenţa alcoolului, este vorba despre un sibian în vârstă de 23 de ani care, în data de 3 iunie, în jurul orei 01,30, a condus autoturismul pe Bulevardul Corneliu Coposu din mun. Sibiu, având o alcoolemie în aerul expirat de 0,61 mg/l.
      În prezent, sibianul este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legal admisă.

 

    •  În data de 3 iunie, în jurul orei 03,50, în municipiul Mediaş, un conducător auto în vârstă de 21 de ani, domiciliat în sat Păucea, comuna Blăjel, a fost depistat conducând autoturismul pe strada Stadionului, având o îmbibaţie alcoolică 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
      Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legal admisă.

 

    •  În data de 4 iunie, în jurul orei 03,00, în municipiul Sibiu, pe strada Islazului, un alt sibian, în vârstă de 50 de ani, a fost identificat la volan în timp ce se afla sub influenţa alcoolului, rezultatul testării alcoolscopice fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
      În consecinţă, şoferul s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legal admisă.

 

    •  În data de 5 iunie, în jurul orei 03,00, în municipiul Mediaş, poliţiştii au depistat în trafic un localnic în vârstă de 40 de ani, care conducea autoturismul pe strada Aurel Vlaicu în timp ce se afla sub influenţa alcoolului. Rezultatul testării alcoolscopice a fost de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, poliţiştii întocmind pe numele său dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legal admisă.

 

    • În data de 5 iunie, în jurul orei 03,10, în municipiul Sibiu, poliţiştii rutieri au efectuat semnale regulamentare de oprire şoferului unui autoturism condus pe strada Siretului, însă acesta şi-a continuat deplasarea fiind depistat şi identificat la intersecţia DN 1 cu DJ 106, în zona localităţii Şelimbăr. În fapt este vorba despre un tânăr în vârstă de 24 de ani, domiciliat în localitatea Şelimbăr, care, la testarea cu aparatul etilotest, a prezentat rezultatul de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
      Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legal admisă.

 

În data de 5 iunie, în jurul orei 05,00, proprietarului unui autovehicul parcat în localitatea Coveş a sesizat Poliţia Oraşului Agnita cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au avariat autoturismul după care au părăsit locul producerii evenimentului.
În urma verificărilor efectuate de către poliţişti, s-a reuşit identificarea conducătorului auto vinovat, un bărbat în vârstă de 35 de ani, domiciliat în oraşul Agnita, care, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Coveş, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un auto parcat regulamentar pe care l-a proiectat într-un stâlp de susţinere a reţelei electrice.
Evenimentul rutier s-a soldat numai cu pagube materiale.
Poliţiştii au constatat că autoturismul condus de către agniţean este neînmatriculat, plăcuţele cu numere aplicate sunt false, iar la testarea cu aparatul etilotest a şoferului, rezultatul a fost de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În continuarea cercetărilor, poliţiştii au concluzionat că, înainte de producerea tamponării, şoferul vinovat, proprietar al maşinii, i-a încredinţat autoturismul pentru a fi condus din localitatea Ruja până în localitatea Coveş unui tânăr în vârstă de 19 ani, domiciliat în judeţul Bistriţa Năsăud, care nu posedă permis de conducere şi care, la testarea alcoolscopică, a prezentat rezultatul de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Astfel, pe numele şoferului vinovat de producerea evenimentului rutier, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului, conducerea unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice, conducerea unui autovehicul cu numere false şi încredinţarea spre conducere a autoturismului unei persoane despre care se cunoaşte faptul că nu deţine permis de conducere.
Tânărul domiciliat în judeţul Bistriţa Năsăud este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului, conducerea unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice, respectiv conducerea unui autovehicul cu numere false.

Foto Mihai Nițu

Lasă un răspuns