Stiri Si Informatii

Pedepse pentru ” bătauşii din Bazna”

0 913

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au emis sâmbătă dimineață un comunicat privitor la invetigațiile legate de cazul tânărului omorât în bătaie la Bazna:

La data de 30.12.2016, în jurul orelor 00,30 — 1,00, în timp ce se aflau în incinta imobilului situat administrativ în localitatea Bazna, str. Bisericii, nr. 10, comuna Bazna, jud. Sibiu, iar apoi în stradă, în dreptul acelei locuințe, prin aplicarea mai multor lovituri cu pumnii, cu picioarele și cu corpuri contondente, cu o intensitate ridicată, numiții B. C. zis ‘Pilu’, și V. C. poreclit ‘Caraboș’, în vârstă de 24 respectiv 28 ani i-au cauzat victimei C. M., zis ‘Gioni’, în vârstă de 33 ani leziuni traumatice grave (traumatism toraco-abdominal cu fracturi costale, ruptură hepatică și hemoperitoneu masiv), în urma cărora, la ora 350, a intervenit decesul acesteia, urmare pe care agresorii au acceptat-o în momentul exercitării conjugate a violențelor fizice.

 

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză se constată că există probe certe din care rezultă că suspecții B. C. zis ‘Pilu’, și V. C. poreclit ‘Caraboș’,, au săvârșit infracțiunea de omor, prev. și ped. de art. 188 alin.1 C. pen., pentru care prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, din data de 30.12.2016 s-a dispus efectuarea în continuarea a urmăririi penale față de suspecții B. C.și V. C., cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor, prev. și ped. de art. 188 alin. 1 C.pen..

 

Raportat la procesul verbal de sesizare din oficiu, procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor, concluziile preliminare ale raportului de autopsie nr. 4167/A3/350 din data de 30.12.2016 emise de Serviciul de Medicină Legală Sibiu, certificatul medical constatator al decesului și actele medicale atașate dosarului, precum și, în mică măsură, din declarațiile suspecților B. C. zis ‘Pilu’, și V. C. poreclit ‘Caraboș’, apreciem că sunt probe certe din care rezultă suspecții au săvârșit infracțiunea de omor, motiv pentru care prin Ordonanța procurorului din data de 31.12.2016, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații față de suspecții B. C. zis ‘Pilu’, și V. C. poreclit ‘Caraboș’, cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor, prev. și ped. de art. 188 alin. 1 C.pen..

 

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu în cursul zilei de 31.12.2016, la momentul finalizării cercetărilor va solicita judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu arestarea preventivă a inculpaților B. C. zis ‘Pilu’, și V. C. poreclit ‘Caraboș’, cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor, prev. și ped. de art. 188 alin. 1 C.pen. pe o perioadă de 30 zile.

 

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Lasă un răspuns