Primăria Comunei Șura Mare va premia cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsnicie și persoanele care vor împlini 90 de ani de viață

Primăria şi Consiliul Local Șura Mare, în baza HCL nr. 170/2021, privind aprobarea Regulamentului de acordare a unui premiu pentru cuplurile din comuna Șura Mare care au împlinit 50 de ani de căsnicie neîntreruptă și pentru persoanele vârstnice care au împlinit vârsta de 90 de ani în anul curent, aduc la cunoștința locuitorilor Comunei Șura Mare faptul că pot depune cereri personal sau prin împuternicit (membru al familiei) la sediul primăriei.

Pentru acordarea premiului, cuplurile trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

– Cuplul aniversează 50 de ani de căsnicie neîntreruptă în anul curent
– Ambii soți au domiciliul pe raza comunei Șura Mare
– Ambii soți sunt în viață la data depunerii cererii

Condițiile pentru acordarea premiului pentru persoanele vârstnice care au împlinit vârsta de 90 de ani în anul curent sunt:
– Să aibă domiciliul pe raza comunei Șura Mare
– Să fie în viață la data depunerii cererii.

Dosarul trebuie să cuprindă următoarele documente:
– Cerere tip
– Copiile actelor de identitate
– Copie certificat de căsătorie.

Documentele se depun la sediul Primăriei Șura Mare.

Comentariile sunt închise.