Primarul Daniel Mihalache: Ne bucurăm că prima pădure de nuci din România va fi plantată în Copșa Mică

Reprezentanții Primăriei Orașului Copșa Mică în parteneriat cu Asociația Tășuleasa Social și Raiffeisen Bank organizează în perioada 18-20 noiembrie, o acțiune de împădurire în cartierul Târnăviora din orașul Copșa Mică, oraș considerat cel mai poluat  din Europa până la accidentul de la Cernobîl. Acesta a ocupat o bună periadă primele poziții ale topurilor celor mai poluate orașe din ale Uniuni Europene, singurul pe care nu l-a putut egala fiind Cernobîl. Unul dintre motivele pentru care a reușit această performanță sunt acumularea în aer a emisiilor provenite de la cele două uzine înfiinţate aici. Astfel, în acest weekend autoritățile își propun să planteze  5.000 de nuci pe o suprafață de zece hectare. Primarul localității, Daniel Tudor Mihalache, face apel la cetățeni să se alăture campaniei și să de-a o mână de ajutor.

100 de voluntari și-au anunțat prezența

Acțiunea de împădurire debutează, joi, 18 noiembrie, ora 10:00, la parcul din cartierul Târnăviora. Până la momentul realizării acestei știri, s-au înscris 100 de voluntari.

„Copșa Mică a fost mulți ani un furnizor de poluare, iar noi de ceva timp ne-am propus să o transformăm în Copșa verde. Am ales să plantăm nuci, deoarece acest pom nu este doar valoros economic, nucul eliberează mult oxigen. Pădurea de nuci pe care ne propunem să o plantăm va deveni în timp o resursă economică pentru comunitate. În plus, această pădure de nuci este unică în România. Din cauza pandemiei, suntem obligați să ne organizăm în grupuri răzlețe. Cei interesați se pot înscrie pe site-ul Asociației Tășuleasa Social sau pe pagina de Facebook a Primărei Orașului Copșa Mică.Îi rugăm să fie încălțați cu cizme de gumă sau bocanci și să vină cu un hârleț, ar fi ideal.”, a declarat pentru noi, primarul orașului Copșa Mică, Daniel Tudor Mihalache.

Organizatorii vă pun la dispoziție sape, puieți, mănuși, apă, ceva de mâncare, muzică și voie bună, iar voi trebuie să veniți „înarmați” cu hârleț, ehipament adecvat ( încălțăminte adecvată plantatului de arbori, adică cizme de gumă sau bocanci, haină/pelerină de ploaie, pălărie/șapcă de soare, haină groasă în caz de nevoie), energie și chef de muncă.

„Urmează să plantăm împreună prima noastră pădure de nuci, pe Via Transilvanica, în Copșa Mică (județul Sibiu). Am strâns o echipă de oameni entuziasmați, aduși împreună de #drumulcareuneste. Mulțumim Raiffeisen Bank pentru că ați zis da, atunci când mulți au spus nu. Că ați avut încredere, atunci când mulți nu înțelegeau ce vrem noi să facem. Ne potrivim mereu ideile, pentru că avem în comun, grija pentru comunitate. O pădure de nuci la Copșa Mică este una dintre cele mai faine perspective la care ne putem gândi, așa că ne bucurăm mult că “Via Transilvanica Goes Nuts”, dar nu singură. Formularul de înscrieri este încă deschis! Ne vedem la plantat! În poză se vede cum terenul de plantat ne așteaptă.”, este mesajul postat pe pagina de Facebook Via Transilvanica.

„Împădurirea ˝Via Transilvanica Goes Nuts!˝, Târnăvioara, loc. Copșa Mică, jud. Sibiu (18-19-20 noiembrie 2021) e un eveniment organizat de Asociația Tășuleasa Social în parteneriat cu Raiffeisen Bank. Punem la dispoziție ca de fiecare dată: sape, puieți, mănuși, apă, ceva de mâncare, muzică și voie bună! Pentru noi, cei de la Tășu, e foarte important să știm cu exactitate aspectele care ne ajută să ne pregătim cât mai bine pentru fiecare voluntar în parte, motiv pentru care te rugăm să îți asumi răspunsurile din formular. Responsabilitatea fiecăruia ne ajută să evităm risipa de mâncare, apă, sau diverse consumabile! Tășuleasa Social suportă cheltuieli care sunt irecuperabile, costurile fiecărui voluntar înscris fiind acoperite de noi indiferent de prezența acestuia la plantare.”, transmit reprezentanții Asociației Tășuleasa Social.

Comentariile sunt închise.