Sfatul lui David Bucurenciu- Micu, elev de 10 pe linie la Evaluarea Națională: Dacă eu am putut, pot și alții!

Județul Sibiu se situază pe poziția a noua a clasamentului privind rezultatele obținute de absolvenții clasei a VIII-a la Evaluarea Națională. Trei, de fapt două domnișoare și un domn, au obținut 10 la ambele probe (Limba și Literatura Română, respectiv Matematică). Unul dintre copiii care au reușit să ia 10 pe linie este David Bucurenciu- Micu, elev al Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” Sibiu, în clasa a VIII-a A.

Elevul, în vârstă de 15 ani, consideră că au fost mai dificile subiectele de la simularea Evaluării Naționale, iar sfatul lui pentru viitorii absolvenți ai clasei a VIII-a este „Examenul nu este olimpiadă. Trebuie să ai încredere în tine, să continui să visezi la imposibil pentru că dacă eu am putut, pot și alții!”

David este pasionat de matematică, de științe exacte, dar îi place foarte mult și româna, în special gramatica. „Întrebările au fost clare și la obiect. Subiectul mi s-a părut că a fost mai dificil la română din cauza subiectivității. Am luat meditații doar pentru a mă asigura că știu și pentru a aprofunda lucruri deosebite. La matematica mă așteptăm, dar la română credeam că voi fi depunctat pe compuneri.”, spune singurul băiat sibian care a obținut media 10 la Evaluarea Națională.

Sfatul lui David Bucurenciu- Micu, elev de 10 pe linie la Evaluarea Națională: Dacă eu am putut, pot și alții!

Pentru elevul de 10 urmează înscrierea la liceu și a ales deja unde va învăța în următorii 4 ani. „Vreau să studiez la Colegiul Național Gheorghe Lazăr,  profilul real, specializare Științe ale naturii bilingv. Cei 4 ani de gimnaziu au fost minunați. S-au întâmplat lucruri frumoase care sunt indescriptibile. Nu voi avea regrete, ci doar amintiri.”, ne mărturisește David Bucurenciu- Micu, elev al Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” Sibiu.

 

Comentariile sunt închise.