Tradiții și cultură gastronomică de pe Valea Hârtibaciului este al III-lea târg al comunităților rurale desfășurat în cadrul programului Târgul de țară. Acest program este destinat promovării și susținerii produselor, dar și culturii gastronomice din satul românesc. Duminică, 9 iulie 2017, între orele 10-18, la Târgul de ţară din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, reprezentanţii comunităţilor din Chirpăr și Hosman, din zona etnografică a Văii Hârtibaciului vor pregăti hencleș, tocăniță de berbecuț cu mămăligă și salată de varză. Nu vor lipsi de aici nici meșteșugurile și cântecele populare specifice zonei etnografice
,,De-a lungul timpului, multe meșteșuguri s-au dezvoltat pe Valea Hârtibaciului. Publicul va avea posibilitatea să interacționeze cu meșterii populari, dar și să afle mai multe despre meșteșuguri tradiționale precum: fierărit, țiglărie, brodat pălării și pictat mobilier cu motive tradiționale. Interpretul de muzică populară Marcel Părău alături de Ansamblul Jucătorii din Chirpăr, vor promova patrimoniul imaterial al acestei zone pe perioada întregii zile.”, a declarat Raluca Iliuț, muzeograf Muzeul ASTRA.
De asemenea, în acest sfârșit de săptămână la Muzeul ASTRA vor fi organizate o serie de activități în cadrul programului Animă ASTRA după cum urmează:
- Atelier potcovit
Sâmbătă, 8 iulie, între orele 10-12, potcovarul Nicolae Hunuzău din comuna Chirpăr, judeţul Sibiu le va împărtăși vizitatorilor din secretele acestui meșteșug. Doritorii pot încerca să „bată” fierul pentru potcoave la fierăria funcţională din Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA..
- Teatru interactiv: Punguța cu doi bani de Ion Creangă
Actorii Teatrului Mic din Sibiu vor avea reprezentanții pentru publicul de toate vârstele în după amiaza zile de 8 iulie, la Gospodăria din Hodac din Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA. „Vă așteptăm în Muzeul Astra, sâmbătă 8 iulie, începând cu ora 18:00, să fiți actori alături de copii voștri în spectacolul de teatru interactiv „Punguta cu doi bani”. Teatru. Poveste. Copilărie”, transmit actorii Teatrului Mic.


