Primăria Sibiu construiește noi locuri de joacă pentru copii

Primăria Sibiu a achiziționat la începutul lui 2017 echipamente pentru amenajarea unor locuri de joacă, suma fiind în valoare de  361.899,23 lei (inclusiv TVA) În prezent instalarea acestora se apropie de finalizare.

Pentru anul acesta ne-am propus să amenajăm locuri de joacă noi, o investiție necesară în cartierele unde astfel de spații nu existau sau nu erau suficiente. De asemenea, am achiziționat echipamente pentru completarea unora dintre locurile de joacă deja amenajate. Lucrările s-au încheiat în unele dintre aceste spații, iar altele sunt foarte aproape de finalizare și sper ca micii beneficiari, dar și părinții lor să se bucure de ele. (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Un nou loc de joacă în cartierul Dioda

S-au creat locuri de joacă noi pe strada Doinei, pe strada Eftimie Murgu, pe Aleea Pajiștei, pe Calea Turnișorului, pe Aleea Picasso, pe șoseaua Alba Iulia, pe strada Gorăslău și în parcul Reconstrucției. La acestea se va adăuga un nou loc de joacă în cartierul Dioda unde s-a identificat un spațiu mai mare decât cel ales inițial, pentru amenajarea acestei locații fiind în curs o procedură de achiziție pentru mai multe echipamente.

S-au completat cu echipamente locurile de joacă existente în următoarele locații: str. Ștrandului, bulevardul Mihai Viteazu, str. Oașa, str. Siretului, str. Plugarilor la intersecție cu Calea Cisnădiei, Aleea Seviș, Aleea Șelimbărului, strada Litovoi Vodă, strada Lungă și locul de joacă din cartierul Valea Aurie.

În contextul valorii investiției și importanței acestor obiective publice pentru cetățeni, municipalitatea roagă sibienii să respecte normele de utilizare ale aparatelor pentru folosirea acestora în condiții de siguranță și să păstreze curățenia în aceste spații pentru un aspect civilizat .

Lasă un răspuns