Sibiul, orașul cu prima clădire din țară, adaptată schimbărilor climatice

Sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Sibiu va fi prima clădire a unei instituții publice din România, adaptată schimbărilor climatice. Aceasta va avea în totalitate acoperiș verde.

Clădirea care serveşte drept sediul pentru APM Sibiu este anvelopată termic cu materiale de ultimă generaţie, fiind dotată cu pompe de căldură. Apele pluviale vor fi colectate şi recirculate, iar clădirea este dotată cu panouri fotovoltaice. De asemenea, au fost înlocuite conductele și pentru persoanele cu handicap a fost montat un lift care să asigure accesul la etajele superioare.

În plus, pe arterele principale ale Sibiului: Calea Dumbrăvii, Șoseaua Alba Iulia, Bulevardele Victoriei, Vasile Milea şi Corneliu Coposu au fost  amplasate  toate cablurile aeriene în subteran, încă de anul trecut. Toate aceste proiecte s-au realizat prin implicarea lui Bogdan Trif, comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu şi preşedinte al PSD Sibiu, care împreună cu echipa sa au obținut finanţare prin Granturi Norvegiene.

Iar, la sfârșitul acestei săptămâni, Bogdan Trif a inspectat lucrările care se apropie de final,
la ora actual, se lucrează la ultimele finisaje.

În cadrul aceluiaşi proiect, a fost achiziţionată şi o staţie meteorologică de ultimă generaţie, care a fost amplasată pe raza localităţii Sibiu.

Lasă un răspuns