Cea mai veche casă din România se află la Sibiu: A fost scoasă la licitație

Sibiul ascunde multe comori, dar putini stiu ca in centrul istoric al orasului, pe strada Turnului, numarul 7, se afla cea mai veche casa din Romania. Constructia dateaza din secolul al XIV-lea si este situata in „Orasul de Jos”, in una dintre cele mai pitoresti zone ale centrului vechi. De cealalta parte, cea mai veche casa din Bucuresti, casa Melik, se lauda cu o istorie de numai circa 250 de ani. Asadar, este de inteles ca monumentul istoric din Sibiu, care are o suprafata de 227 metri patrati, a fost scos la licitatie la un pret de 235.000 euro – echivalentul unei vile de lux, construita recent, in timp ce valoarea cladirii a fost estimata intre 300.000 si 350.000 euro.

Îşi are începuturile în veacul al XIV-lea, datată cu precizie de către specialişti, după resturile unui pinion gotic găsit în podul locuinţei, scrie libertatea.ro.

Situat în „Oraşul de Jos”, într-o piaţetă istorică, imobilul face parte, alături de casa Bobel, din cercul restrâns al reşedinţelor urbane a căror construcţie a început în perioada anilor 1300-1400. Spre comparaţie, cea mai veche casă din Bucureşti, casa Melik – actualul muzeu Theodor Pallady, se poate lăuda cu o istorie de numai aproximativ 250 de ani.
Imobilul a aparţinut la începutul secolului al XX-lea Asociaţiei Măcelarilor, iar la parterul clădirii funcţionau mai multe spaţii comerciale. Ulterior casa a fost reşedinţa pianistei Maria Klein Hintz şi proprietatea negustorului român Ilie Floaşiu până la naţionalizarea de către regimul comunist
În prezent, locuinţa situată pe un teren de 196 mp, dintre care 189 sunt ocupaţi de amprenta imobilului, trece printr-un anevoios proces de restaurare. Lucrările începute în anul 2007, însă momentan sistate, au salvat-o de la dispariţie.
Potenţialul turistic şi comercial este dat de proximitatea principalelor puncte de atracţie ale Sibiului. Piaţa Mare, Piaţa Mică şi Pasajul Scărilor sunt la numai câteva sute de metri distanţă. Şi vecinătatea imediată a imobilului este una plină de poveşti care promit succesul oricărei campanii de marketing.
Pe strada Turnului, la numărul 5, a funcţionat primul magazin românesc de articole din piele. Deschisă imediat după Marea Unire, în 1919, afacerea negustorului Gheorghe Limpede avea să marcheze începutul unui proces rapid de expansiune a capitalului românesc în vechile centre urbane săseşti. Impozantul imobil de la numărul 6 a aparţinut unui baron al Imperiului Habsburgic.
Monograma de pe frontispiciul clădirii, datată 1704, consemnează anul în care negustorul Martin Wenkel primeşte, odată cu titlul nobiliar, şi proprietatea respectivă chiar de la împăratul Carol al VI-lea.Casa sibiană de pe strada Turnului – Detalii proprietate
Suprafaţă teren: 189 m2
Suprafaţă construită: 281 m2
Suprafaţă utilă: 227 m2
Amprentă la sol: 180 m2

Structură: P+1E+M
Anul construcţiei: sec. XVI – XVIII, cu fragmente din sec. XIV
Cod LMI: SB-II-m-B-12183
Clasare: Monument istoric reprezentativ pentru patrimoniul cultural local, clasă B.
Tip de proprietate: Birouri, Cafenea, Reşedinţă unifamilială, Restaurant

Valoarea clădirii este estimată între 300.000 şi 350.000 de euro, potrivit Capital.

Sursă foto capital.ro

Lasă un răspuns