După tradiția orală, păstrată de români, satul Șura Mare ar fi fost situat mai spre vest, pe actualul șes al Sibiului. Se spune că prin anul 1930 s-ar fi publicat, în gazeta Sibiului, o legendă privitoare la numele comunei: Prin secolul V sau VI, după venirea slavilor pe actualul pământ, ar fi existat în zona Sibiului un slav bogat, care ar fi dat ca zestre fiicelor sale Șura, pământurile aflatoare pe teritoriul comunei noastre fiicei Șura cea mare, iar cel aflator pe teritoriul de apus, fiicei sale Șura cea mică, și astfel s-ar fi născut comunele Șura Mare și Șura Mica, după vârsta celor două fete.
Din pricina deselor năvăliri barbare, satul a fost mutat mai spre est, mai aproape de păduri, printre dealuri, unde se află și astăzi. De când există pe actuala poziție, comuna poartă numele actual.
Prima mențiune a satului este din anul 1335, într-un document în care se menționează: “De asemenea (tot astăzi) domnul Cristian de Magneo Horreo, jude și decan a plătit pe 4 ani (1332, 1333, 1334 si 1335) optzeci de banali vechi.” Așadar prima atestare documentară a comunei datează din anul 1332, iar numele sub care este cunoscut satul este Magneo Horreum.
Cuvantul Horreum provine din grecescul Orreon, care are sensul de hambar, de magazie, mai târziu șură. Poetul Vergiliu îl întrebuințează în expresia “Terrena horreo, hambare sau mușuroaie de furnici”. Magnum este adjectiv și are înțelesul de mare. Deci magnum horreum înseamnă hambarul mare, șura mare.
Numele comunei este amintit în mai multe documente și scrieri ale vremii.
Foto : Ovidiu Sopa ; Fritzman Mnfred